Familia și prietenii nu pot accepta încă faptul că tânărul celebru pe Tik Tok a trecut în neființă. Tragedia s-a petrecut după ce a intrat cu motocicleta într-un microbuz. Din păcate, a murit pe loc, medicii nu au avut cum să-l mai salveze.
Tânărul era foarte cunoscut pe Tik Tok, avea acolo zeci de mii de urmăritori. În ultimul clip postat pe platformă, chiar înaintea accidentului mortal, făcea referire la o situație amuzantă, de la școală. „Pov: se enervează profa aia bună la suflet și ne dă test fulger”, a scris el în descrierea ultimului său clip video de pe TikTok.
@iorgoxd fr🤐 #foryoupage #fyp #fy #viral #foryou ♬ sunet original – ba_dadon
Internauții au izbucnit în hohote de râs, dar după câteva ore, când au aflat vestea, au trecut în extrema cealaltă.
„Înainte râdeam la clipurile lui, acum mă uit la ele și plâng”, „N-ai mai prins luna iulie”, „Drum lin către îngeri”, „E dovada vie că toți murim cu pasiunile noastre”, „Dumnezeu să îl ierte”, „Ce soartă”, „Din păcate, nu va mai face videouri amuzante”, au scris internauții în comentarii la clipurile sale video.
Pe toate conturile sale de pe rețelele sociale, prietenii și simpli admiratori au lăsat o mulțime de mesaje de condoleanțe.
„Azi-noapte, 20 iunie a.c., în jurul orei 23:50, un tânăr, în vârstă de 17 ani, din comuna Mircea Vodă, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 2B, în afara localității Silistraru, s-ar fi angajat în depășirea unui vehicul, moment în care s-a izbit frontal de un microbuz ce se deplasa pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului a rezultat decesul tânărului de 17 ani. Din verificările efectuate, acesta avea permis de conducere pentru categoria de vehicul cu care se deplasa. De asemenea, a rezultat și vătămarea corporală a trei pasagere din microbuz, cu vârstele cuprinse între 51 și 70 de ani, toate din județul Galați, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.