Alți aproape 360 de kilometri de autostradă vor fi dați în folosință în România în următorii doi ani

România va depăși o mie de kilometri de autostradă. Guvernanții promit că în următorii doi ani vom avea cel mai mare avans din istorie la numărul de kilometri de autostradă. Vom trece de la 970 la 1.300 km.
Alina Costache
25 iun. 2024, 11:35
Alți aproape 360 de kilometri de autostradă vor fi dați în folosință în România în următorii doi ani

Compania de Autostrăzi va livra în următorii doi ani, până în decembrie 2025, încă aproape 360 de kilometri de autostradă, care se vor adăuga celor circa 970 de kilometri din prezent. Din cei 360 de km, aproape 320 de kilometri sunt în construcţie numai pe A7, Autostrada Moldovei, potrivit ZF.ro. Pe lângă Autostrada Moldovei, sunt în lucru alți kilometri de drum pe tronsonul Sibiu-Piteşti din A1 şi Cluj-Oradea din A3.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va preda Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) mai multe proiecte majore de investiții în infrastructură, printre care Autostrada Unirii A8 și Autostrada A3 Ploiești – Brașov. CNIR a fost înființată pentru a prelua dezvoltarea proiectelor de autostradă și drum expres din România, în timp ce CNAIR va păstra mentenanța acestora pe măsură ce crește numărul de kilometri aflați în trafic. Astfel, joi, 27 iunie 2024.

Citește și: Cât vor primi amendă șoferii care rămân fără combustibil pe autostradă. Suma crește dacă stai mai mult de trei minute

„Compania Naţională de Investiţii Rutiere este una din cele două companii rezultate în urma reorganizării CNADNR. CNADNR practic a continuat din CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Noi, CNIR, vom prelua tot ceea ce înseamnă investiţii, drumuri expres, autostrăzi, pasaje, variante opolitoare, urmând ca cei de la CNAIR să se ocupe doar de partea de întreţinere şi administrare, aşa cum spune şi numele de altfel. Odată cu dezvoltarea reţelei, am depăşit borna de 1.000 km de autostradă şi drumuri expres, dar nu trebuie să uităm de drumurile naţionale, care au o lungime considerabilă – peste 17.000 km. Este necesar o companie care să se aplece mai mult pe aceasta zonă de întreţinere, întreţinere care costă“, a explicat Gabriel Budescu, citat de ZF.

„La ora actuală avem un ordin de ministru care nominalizează primele şapte proiecte ce urmează să le preluăm. Şi, suplimentar, vom mai lansa noi un nou proiect, Bucureşti-Giurgiu. Astfel, cele şapte proiecte care au fost nominalizate în ordinul de ministru sunt Tg. Mureş-Tg. Neamţ, secţiunea de munte autostrăzii A8. Aceasta la rândul ei este cei 157 de km, ei sunt împărţiţi în 6 tronsoane. Două dintre ele au fost deja lansate la licitaţie de colegii din CNAIR. Celelalte patru cel mai probabil le vom lansa noi la în momentul preluării. Avem autostrada Tângu Neamţ- Iaşi-Ungheni care are 93,3 km. Este în fază finală studiul de fezabilitate. Probabil noi ulterior vom lansa execuţia lucrărilor. Avem de asemenea Braşov-Bacău. Avem de asemenea Ploieşti-Braşov, un proiect complicat“, a mai spus directorul.

Citește și: Au apărut imagini spectaculoase cu autostrada ce va fi dată curând în circulație. La ce stadiu au ajuns lucrările

 

Câți kilometri de autostradă vor fi finalizați în următorii doi ani:

► A0: sector nord (4,47 km)

Data finalizării: 4 octombrie 2024

 

► A0: sector nord (8,5 km):

Data finalizării: noiembrie 2025

 

► A1: Curtea de Argeş – Piteşti (30,3 km)

Data finalizării: 2025

 

Autostrada Ploieşti – Buzău (63,25 km)

► Dumbrava – Mizil (21 km). Termen: octombrie 2024

► Mizil – Pietroasele (28,35 km). Termen: octombrie 2024

► Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)

 

Autostrada Buzău – Focşani (82,44 km)

► Buzău – Vadu Paşii (4,6 km). Termen: 2024.

► Vadu Paşii – Râmnicu Sărat (30,8 km). Termen: 2025.

► Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni (36,1 km). Termen: 2025

► Mândreşti Munteni – Focşani (10,94 km). Termen: 2024

 

Autostrada Focşani – Bacău (95,9 km)

► Focşani – Domneşti Târg (35,6 km). Termen deschidere: 2025

► Domneşti Târg – Răcăciuni (38,78 km). Termen deschidere:  2025

►Răcăciuni – Bacău (21,52 km). Termen deschidere:  2025

 

Autostrada Bacău – Paşcani (77,38 km)

►Săuceşti – Trifeşti (30,3 km). Termen deschidere: 2025

►Trifeşti – Gherăeşti (18,99 km). Termen deschidere:  2025

►Mirceşti – Paşcani (28,09 km). Termen deschidere:  2025

Sursa: CNAIR, la solicitarea ZF

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Municipiul din România care s-a umplut de bani. Se află într-unul dintre dintre cele mai frumoase județe ale României. E campion la absorbția de fonduri europene, a luat peste 180 de milioane de euro și orașul s-a schimbat la față
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu va demisiona de la conducerea PSD dacă nu ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni