Florian Coldea s-a prezentat în această dimineață la secția de Poliție din Voluntari pentru a semna controlul judiciar. Acesta nu a vrut să facă nicio declarație în prezența jurnaliștilor. Fostul director adjunct al SRI nu a venit cu mașina, așa cum făcea până acum, ci a fost surprins pe un scuter electric.
DNA i-a pus sub acuzare pentru trafic de influență pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, și pe generalul Dumitru Dumbravă, fost șef în SRI, aceștia fiind plasați sub control judiciar pe cauțiune, cu interdicția de a părăsi teritoriul țării.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, au transmis procurorii anticorupție.
Dosarul îi vizează pe generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.