Un bărbat cu tumoare de 8 centimetri la creier, operat cu succes, pro bono

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care şi-ar fi putut pierde complet vederea din cauza unei tumori la baza creierului, a fost operat cu succes în Capitală, intervenţia foarte dificilă durând aproximativ şapte ore.
Filip Stan
10 iun. 2013, 18:10
Un bărbat cu tumoare de 8 centimetri la creier, operat cu succes, pro bono

Pacientul, care fusese diagnosticat cu craniofaringiom recidivant de opt centimetri, a fost operat la Spitalul Euroclinic din Reţeaua Privată de Sănătate „Regina Maria”, de către o echipă interdisciplinară, relatează Mediafax.

„Scopul intervenţiei chirurgicale a fost îndepărtarea unei porţiuni cât mai mari din tumoare pe de o parte, iar pe de altă parte ameliorarea sau cel puţin prezervarea funcţiei glandei hipofize şi a vederii. Majoritatea craniofaringioamelor pot fi excizate fie pe cale transfenoidală prin fosele nazale, fie printr-o craniotomie. În cazul pacientului de 36 ani, toate datele medicale au indicat craniotomia ca fiind soluţia optimă. Deoarece pacientul fusese operat în două alte rânduri pe cale transfenoidală, anatomia locală era modificată cu ţesuturi fibrotice, cicatriciale, ceea ce ar fi îngreunat suplimentar accesul. De asemenea, pentru a proteja cât mai mult nervul optic stâng care era mai puţin compromis, s-a decis ca intervenţia să se facă prin partea dreaptă a tumorei, ceea ce a garantat o lezare cât mai mică a acestor structuri nervoase”, a explicat dr. Stoica.

Odată cu această intervenție, Reţeaua „Regina Maria” pune bazele unui program de operaţii pro bono, în cadrul Spitalului Euroclinic.

Programul va permite efectuarea de operaţii gratuite lunar sau trimestrial, în funcţie de capacitatea spitalului de a le susţine financiar, şi va cuprinde trei specialităţi medicale: neurochirurgie, chirurgie bariatrică şi onco-ginecologie.

Pacienţii vor putea aplica pentru a fi selectaţi in programul de operaţii pro bono printr-un formular care poate fi completat pe site-ul www.reginamaria.ro, în sectiunea Pro Bono. Selecţia cazurilor va fi realizată de către echipa medicală aferentă fiecărei specialităţi.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Dmitri Peskov neagă zvonurile despre divorțul Asmei al-Assad de Bashar al-Assad
MediaFlux
DEZVĂLUIRI din AVIONUL MORȚII! Detalii CUTREMURĂTOARE din cursa BUCUREȘTI ZURICH
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii