Actorul tocmai ieşea de la restaurant când a văzut că un om în vârstă s-a împiedicat de instalaţia unei schele şi a căzut. Bărbatul se rănise grav la gât şi sângera abundent. În câteva clipe, Malcovici şi-a transformat eşarfa în garou. Portarul unui hotel a asistat la scenă.
„Cred că Malkovich îşi aprindea o ţigară când a văzut tot ce se întâmpla. A intervenit imediat şi a apăsat cu mâna gâtul omului ca să oprească sângele şi nu l-a lăsat decât când a venit ambulanţa”, a declarat Chris Mathias, portar de hotel.
Victima, un american de 77 de ani din Ohio, care venise în vizită în Canada împreună cu soţia, a declarat că îi va rămâne recunoscător actorului toată viaţa. Fără să pozeze în erou, artistul a recunoscut că dacă tăietura ar fi fost cu un deget mai sus, lucrurile ar fi fost cu adevărat dramatice.