Examenul de Bacalaureat a început luni, 1 iulie, pentru elevii de clasa a XII-a. Astăzi, absolvenții au susținut proba la limba română, urmând ca marți, 2 iulie, să susțină proba obligatorie în funcție de profil și specializare. Cei de la profil uman vor susține examenul la Istorie, iar cei de la real, la Matematică.
Examenul la Istorie este structurat în trei părți. Subiectul 1 valorează 30 de puncte și conține două texte istorice, pe baza cărora candidații trebuie să rezolve șapte cerințe, folosindu-se de informațiile prezente în texte.
Al doilea subiect conține un text la prima vedere, pe baza căruia absolvenții de clasa a XII-a trebuie să rezolve șase cerințe, ajutându-se de informațiile din text.
La subiectul 3, candidații vor trebui să elaboreze un eseu de două pagini, pe o temă dată, respectând anumite indicații specificate.
Programa pentru Bac 2024 la Istorie
A. POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.
B. OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR
1. Secolul XX – între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în
Europa.
2. Constituţiile din România.
C. STATUL ŞI POLITICA
1. Autonomii locale şi instituţii centrale şi în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII).
2. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari. (secolele XVIII-…
Subiectele la Istorie la Bac 2023
La subiectul al treilea, elevii au avut de elaborat un eseu despre România în perioada postbelică, având în vedere:
-precizarea unei acțiuni politice desfășurate în România, în perioada 1946-1947;
-menţionarea a două practici politice utilizate în România, în perioada stalinismului și a câte unui aspect referitor la fiecare dintre acestea;
-prezentarea unui fapt istoric prin care România participă la relațiile internaționale din perioada Războiului rece;
-formularea unui punct de vedere referitor la schimbarea regimului politic din România la sfârșitul secolului al XX-lea şi susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Citește și: Subiecte Matematică BAC 2024. La ce trebuie să se aștepte absolvenții de liceu
Subiectele la Istorie la Bac 2022
La subiectul III, elevii au avut de elaborat un eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea, având în vedere:
-precizarea unui fapt istoric desfășurat de români în perioada 1851-1859 și menționarea a două aspecte referitoare la acesta;
-menţionarea a două măsuri adoptate de statul român în plan intern, între anii 1862-1870;
-prezentarea unui fapt istoric desfășurat de România în contextul „crizei orientale‟ din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
-formularea unui punct de vedere referitor la implicarea statului român în relațiile internaționale din primele două decenii ale secolului al XX-lea şi susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Citește și: Barem de corectare la română la Bacalaureat 2024. Cum puteai obține nota maximă