Curtea Supremă a SUA amână procesul lui Donald Trump pentru atacul asupra Capitoliului, admiţând cererea acestuia de a beneficia de imunitate

Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, trimite luni instanţelor inferioare problema imunităţii penale a lui Donald Trump în calitate de fost preşedinte şi întârzie astfel ţinerea unui proces federal la Washington.
Filip Stan
02 iul. 2024, 11:15
Curtea Supremă a SUA amână procesul lui Donald Trump pentru atacul asupra Capitoliului, admiţând cererea acestuia de a beneficia de imunitate

Cu şase voturi la trei – ale celor şase judecători conservatori împotriva celor ale celor trei judecători progresişti – Curtea stabileşte că ”preşedintele nu se bucură de nicio imunitate cu privire la actele sale neoficiale”, dar că ”are dreptul cel puţin la o prezumţie de imunitate în actele oficiale”. Donald Trump, care se află în campanie cu scopul de a se întoarce la Casa Albă, a salutat imediat o ”mare victorie” a democraţiei.

Cea mai înaltă jurisdicţie americană a amânat deja mult procesul federal al fostului preşedinte republican cu privire la o tentativă de inversare a rezultatului alegerilor din 2020, în care Joe Biden a obţinut o victorie, printr-o hotărâre, la 28 februarie, de a se sesiza în acest dosar, iar apoi de a stabili dezbaterile aproape trei luni mai târziu.

Întreaga procedură în vederea procesului – prevăzut iniţial de la 4 martie şi amânat sine die – este suspendată de patru luni.

În cursul dezbaterilor, judecătorii s-au arătat în general sceptici faţă de imunitatea absolută revendicată de către candidatul republican, iar mai ales judecătorii conservatori au insistat asupra consecinţelor pe termen lung ale hotărârii lor.

”Noi redactăm o regulă pentru posteritate”, nota Neil Gorsuch, referindu-se la caracterul fără precedent al problemei.

”Acest dosar are implicaţii uriaşe asupra viitorului preşedinţiei şi ţării”, sublinia colegul său Brett Kavanaugh.

Citeşte şi: STUDIU Milenialii sunt pe cale să devină cea mai bogată generaţie din istorie: „Nu au abilităţile, pentru că nu au fost niciodată presaţi”

Vizat de patru proceduri penale, Donald Trump face orice pentru a fi judecat cât mai târziu posibil, în orice caz după alegerile prezidenţiale din noiembrie.

El a fost găsit vinovat la 30 mai, de către justiţia New Yorkului, de ”falsficare contabilă în vederea ascunderii unui complot vizând să pervertească alegerile din 2016”.

Pedeapsa în acest dosar urmează să fie anunţată la 11 iulie.

Însă această primă condamnare penală – fără precedent în cazul unui fost preşedinte american – în cel mai puţin grav dintre cele patru dosare penale riscă să fie şi singura înaintea alegerilor din noiembrie.

Prin intermediul unor recursuri, avocaţii lui Donald Trump au reuşit să amâne până la noi ordine celelalte procese, la nivel federal, cu privire la reţinerea unor documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă, şi în justiţia din statul-cheie Georgia cu privire la amestec în alegerile din 2020.

În cazul în care va fi ales din nou, Donald Trump ar putea, după ce va fi învestiti, în ianuarie 2025, să ordone încetarea oricăror urmăriri penale împotriva sa.

Citeşte şi: Viktor Orban se întâlneşte cu Volodimir Zelenski, la prima vizită în Ucraina de la începutul războiului

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba! „Silviu Prigoană a fost ucis?!“
Fanatik.ro
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
Capital.ro
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Un plan secret al Rusiei prevede dizolvarea Ucrainei și redefinirea ordinii mondiale
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Ninsorile au făcut ravagii în România! În ce județe sunt blocate șoselele și căile ferate
Cancan.ro
Ce a putut să pățească Gabriela Lucuțar la înmormântarea unui adolescent de 16 ani: 'S-a oprit slujba! Așa ceva n-am văzut niciodată'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
StirileBZI
Cu cât vor creşte pensiile de la 1 ianuarie 2025: Ce anunţ a făcut Simona Bucura-Oprescu
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Proprietarii de cafenele contestă TVA-ul majorat pentru cafea și ceai în instanță
MediaFlux
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?