Ministrul Educaţiei Ligia Deca a anunţat miercuri că la Evaluarea Naţională au fost obţinute 65 de medii de 10, iar 77,6% dintre elevi au avut note peste 5 la Limba Română, 68,7% obţinând note peste 5 la Matematică. 407 elevi au luat nota 10 la proba de Limba Română şi 1060 au luat nota maximă la Matematică.
Cele mai multe medii de 10 au fost obținute de elevii din București, 28 de medii de 10 dintr-un total de 65 la nivelul întregii țări. Capitala este urmată de județul Iași cu 7 medii de 10 și județul Cluj cu 6 și Argeș cu 3.
Cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2024 au fost obținute în București și în județele Cluj și Brăila. La polul opus, cele mai puține medii peste 5 au fost înregistrate în județele Vaslui, Călărași, Caraș-Severin.
”]
UPDATE Rezultate Evaluare Națională 2024. Școlile au fost anunțate că există situații în care corectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională nu a fost încă finalizată, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acelorași surse, este posibil ca termenul de afișare să difere de cel anunțat inițial.
Potrivit calendarului oficial, rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 ar trebui să fie afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).
Rezultate Evaluare Națională 2024. Peste 7.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a înscriși la examenul de evaluare națională nu s-au prezentat marți la prima probă, cea de Limba și Literatura română, iar la matematică au lipsit peste 7.400, ceea ce a dus la o rată de participare de 95,6%. În plus, un elev a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.
”Marţi, 25 iunie, s-a desfăşurat prima probă scrisă (Limba şi literatura română) din cadrul Evaluării Naţionale a absolvenţilor de clasa a VIII-a (sesiunea 2024) în 3.392 unităţi de învăţământ/centre de examen. Au fost prezenţi 153.398 de absolvenţi ai clasei a VIII-a (95.6%) din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenţi”, anunţă Ministerul Educaţiei.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (între orele 16:00 și 19:00) și 4 iulie (între orele 8:00 și 12:00).
Elevii care depun sau transmit contestațiile trebuie să completeze, să semneze și să depună sau să transmită o declarație-tip în care să menționeze că sunt conștienți că nota acordată în urma soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Aceste documente trebuie semnate și de către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie. Comunicarea rezultatelor obținute se va face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele elevilor, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.
În sesiunea examenului din 2023, rata de participare a fost de 95,3%, ceea ce înseamnă că au fost prezenți 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a din totalul de 161.652 de absolvenți înscriși. Comparativ, în anii anteriori, rata de prezență a fost de 93,9% în 2021 și de 95,5% în 2022.
Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), ceea ce reprezintă o rată de promovabilitate de 76,2%. Aceasta este mai mică față de procentele înregistrate în anii anteriori: 76,8% în 2021 și 82,3% în 2022.
În sesiunea din 2023, 23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, în creștere față de 17,73% în 2022. Procentul din 2023 este comparabil cu cel din 2021 (23,2%) și egal cu cel din 2020 (23,8%).
De asemenea, 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 în 2022 și 132 în 2021. Aceste cifre reflectă performanțe remarcabile în rândul elevilor care au participat la Evaluarea Națională în 2023.
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Alba
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Argeş
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Arad
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Municipiul Bucureşti
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Bacău
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Bihor
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Bistriţa-Năsăud
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Brăila
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Botoşani
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Braşov
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Buzău
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Cluj
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Călăraşi
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Caraş-Severin
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Constanța
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Covasna
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Dâmbovița
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Dolj
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Gorj
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Galați
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Giurgiu
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Hunedoara
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Harghita
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Ilfov
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Ialomița
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Iași
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Mehedinți
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Maramureş
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Mureş
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Neamț
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Olt
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Prahova
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Sibiu
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Sălaj
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Satu-Mare
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Suceava
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Tulcea
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Timiş
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Teleorman
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Vâlcea
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Vrancea
Rezultate Evaluarea Națională 2024 Județul Vaslui
Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).