Tragedie pe litoral. Un bărbat a murit înecat în mare chiar sub ochii fiicei. Salvamarii au ajuns prea târziu

Este alertă la mare după ce un bărbat s-a înecat pe o plajă din Constanța. Iar doi tineri care se aflau pe un caiac, pe lacul Siutghiol, au fost purtați în larg de valurile mari. Pompierii abia au reușit să îi aducă la mal pe cei doi.
Filip Stan
02 iul. 2024, 14:30
Tragedie pe litoral. Un bărbat a murit înecat în mare chiar sub ochii fiicei. Salvamarii au ajuns prea târziu

Tragedie pe litoral. Un bărbatul a intrat în mare, la Constanța, să se răcorească, și nu a mai ieșit. Speriată, fiica lui le-a spus salvamarilor că nu îl mai vede, iar când salvamarii l-au găsit și l-au adus la mal, era deja prea târziu.

Medicii l-au resuscitat, dar, din păcate eforturile lor au fost zadarnice. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, victima are vârsta de aproximativ 80 de ani.

„Am fost solicitaţi să intervenim la un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, care a fost scos din apă, în stare de inconştienţă, de salvamari. La faţa locului am intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă şi cu un echipaj de prim ajutor. S-a executat protocolul de resuscitare pentru victimă, din păcate a fost declarat decesul acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Anamaria Stoica.

Văduva victimei lui Mario Iorgulescu își strigă durerea la cinci ani de la producerea tragediei: „Nu mai pot, nu mai rezist! Dani a murit ca un câine. Haideți să ieșim toți beți și drogați, să omorâm lumea, că nu se întâmplă nimic”

S-a dat alarma şi pe lacul Siutghiol. Alți doi tineri care se aventuraseră cu caiacul pe lacul Siutghiol au fost aduşi cu greu la mal de pompierii de la ISU! Caiacele celor doi au fost purtate în larg de valuri. Salvatorii atrag atenția că vântul și curenţii pot pune în pericol şi pe cei mai experimentați sportivi.

Deocamdată, steagul roșu nu este arborat pe niciuna dintre plaje, dar vântul a început să sufle destul de tare, ceea ce face ca marea să se agite la mal și să ridice valuri.

Citeşte şi

Doliu în fotbalul românesc! A murit Jackie Ionescu, fost mare antrenor la Poli Timișoara

 

Harta punctelor negre de pe litoral. Cele mai periculoase zone pentru înot sunt cele din apropierea digurilor, în special în Mangalia, Costineşti, Mamaia şi Constanţa. 

Distracţia la mare trebuie să aibă, însă, şi reguli, ca să nu se transforme în pericol. „Să se respecte indicaţiile salvamarului, să nu se depăşească geamandurile înot, să respecte semnificaţia steagurilor înălţate de salvamari”, spune Gelu Vătămănescu, şeful salvamarilor Eforie.

Steagul galben cu roşu înseamnă că zona este supravegheată de salvamari. Cel galben – că au voie în apă doar înotătorii experimentaţi, iar roşu – scăldatul interzis. De la nord la sud, litoralul este plin de locuri primejdioase. Curenţi puternici se formează şi aproape de mal. Iar în larg apar alte pericole.

„Până în linia geamandurilor, zona este de siguranţă, după linia geamandurilor, zona este pentru ambarcaţiuni cu motor. Deci este un pericol”, spune Valentin Ivan, salvamar Mamaia.

Cele mai periculoase zone pentru înot sunt cele din apropierea digurilor, în special în Mangalia, Costineşti, Mamaia şi Constanţa. Aici apar cel mai des curenții rip, curenţi foarte periculoși, chiar și pentru cei mai buni înotători însă există semne cu ajutorul cărora îi puteţi recunoaşte. Aceştia se formează de regulă, în apropierea ţărmului şi produc acea spumă albă pe care cu toţii o vedem în anumite zone de la mare. Aşa că putem să ne dăm seamă când nu este cazul să ne aventurăm.

18 turişti au murit anul trecut, iar 43 au fost salvaţi în extremis din valuri anul trecut, în sezonul estival. Imagini dramatice au impresionat o ţară întreagă în august 2023: turiştii de pe plaja din Mamaia au format un lanţ uman ca să scoată din marea agitată salvamarii care încercau să scoată din valuri mai mulţi înotători imprudenţi. Trei dintre ei nu au mai putut fi salvaţi.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”