Deși Aurel Pădureanu este nerăbdător să își strângă nepoțica în brațe, este cumplit de trist pentru că, după plecarea lui Alexandru, va rămâne singur. Recent, Alexandru a împlinit 31 de ani, dar acesta a refuzat să facă petrecere de ziua de naștere. Este a treia aniversare pe care și-o petrece fără mama lui.
Alina, soția lui Alexandru Pădureanu și nora lui Aurel Pădureanu, va naște în septembrie.
„El nu vrea nimic. I-am zis să își facă ziua, să vină câțiva prieteni, dar nu vrea nimic. Nu vrea să petreacă de ziua lui. E tot cu gândul la Alina și la bebelușul care va veni pe lume. I-au spus că deja are două kilograme în burtica mamei. Iese grăsuță fetița. Alex a primit o mulțime de mesaje de ziua lui de naștere. A împlinit 31 de ani. Este la a treia aniversare fără Cornelia Catanga. Ea a fost punctul nostru de echilibru. Ne este tare greu fără ea„, a mărturisit Aurel Pădureanu pentru Viva.
Aurel Pădureanu este, însă, trist că Alexandru va pleca peste hotare. Medicii americani s-au jucat puțin cu emoțiile viitorilor părinți, spunându-le inițial că vor avea o fetiță, apoi băiețel și iar fetiță.
„O să plece într-o lună de zile peste Ocean. Alina, nora mea, va naște în septembrie. Abia aștept să îmi strâng nepoțica în brațe. A plecat iubirea vieții mele, rămân singur… Cornelia a fost și punctul meu de echilibru, dar îmi dădea și o stare bună, o energie anume care îmi alunga toate gândurile, uitam de toate necazurile. Cornelia este echilibrul meu. Era sursa mea de energie, de putere… E foarte greu. Încă nu îmi vine să cred că nu mai este”, declara Aurel Pădureanu, pentru sursa menționată anterior.