Numărul elevilor cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 a fost cu mult mai mic decât în anii trecuți. Doar 65 de absolvenți de clasa a VIII-a au luat nota 10 la română și matematică, față de 429 cât au fost în 2023. Între ei și Alexandru Plopeșanu. Sibianul spune că nu se aștepta să ia examenul cu notă maximă, mai ales la limba română și că este foarte fericit.
„Nu mă așteptam la 10. La mate am inclinat spre 9,90, dar la română chiar nu am crezut că voi lua notă maximă. Acum trăiesc din plin emoția. Mama a plâns. Nu am cum să nu fiu emoționat”, a spus Alex, pentru Turnul Sfatului.
Băiatul este pasionat de matematică și fizică și își dorește să-și continue studiile la Colegiul „Goga” din Sibiu, acolo unde a absolvit și gimnaziul. Cu toate acestea, examenul la matematică i s-a părut mai greu.
„Au fost două exerciții care, spun eu, au făcut diferența. Acele exerciții au arătat cine s-a pregătit și cine nu pentru acest examen. În rest, au fost de nivel mediu, pentru ca marea majoritate a elevilor să le poată rezolva.
Pe viitor Alex spune că își dorește să se facă inginer pe robotică. „Tata are o firmă de automatizări și aș vrea să lucrez cot la cot cu el”.
„După mine, totul ține de echilibru. Nu trebuie ca toți copiii să fie cei mai buni. Eu asta am încercat, să mențin un echilibru. Am învățat, dar am și făcut ce-mi place și ce mă face fericit.”, a mai spus Alex, singurul elev din Sibiu cu media 10 la Evaluare Națională 2024.