Văduva tânărului ucis de Mario Iorgulescu, dezvăluiri cutremurătoare. Patricia aduce aminte și acum ziua în care a aflat că Dany Vicol a fost omorât în accidentul cumplit de pe șoseaua Chitilei.
Fiul lui Gino Iorgulescu, președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), nu a răspuns pentru faptele sale nici până în ziua de azi. Mai mult de atât, pedeapsa inițială de 13 ani și 8 luni de închisoare i-a fost anulată.
”Au trecut 5 ani de atunci. În 5 ani, un om se obișnuiește și cu suferința, cu gândurile, dorul, cu ideea, lucrurile sunt total schimbate în 5 ani. Îmi vin în cap toate filmele acum Țin minte că singură dată am avut de gând să mă omor. Am avut depresie, a fost ceva cu mine atunci.
Dar nu a durat mult, imediat s-a reglat creierul. El era mort în casă de două zile și deja nu mai suportam să-l văd în coșciug. Atunci m-a întrebat tata dacă vreau să-l ținem 3 sau 4 zile. La început i-am zis 4 zile, dar deja după două zile nu mai suportam să-l văd așa”, a spus Patricia.
Femeia a mărturisit că a avut de gând să-și pună capă zilelor, chiar înainte ca Dany Vicol să fie înmormântat, însă tânărul i-a apărut în vis și i-a spus să rămână în viață și să aibă grijă de băiețelul lor.
”În acele zile – când el era în coșciug în casă – țin minte că mi-a trecut prin cap să mă sinucid. Mă luase somnul, cred că era ora 2-3 dimineața, nu știu, și am zis să mă întind puțin în pat. Am închis ochii și îl vedeam în coșciug, atunci mi-a venit în gând să mă omor. Am ațipit 10 minute și l-am visat. Eram la mama lui și mi-a zis: ”Vezi că mă duc afară să fumez” și eu i-am spus: ”Merg și eu cu tine să fumez”, iar el îmi spune: ”Nu! Du-te și schimbă băiatul și după aia vii”.
Din visul acela mi-am dat seama că el m-a făcut să-mi dau seama că nu atunci era momentul să vin cu el – pentru că trebuia să cresc copilul, așa m-am gândit atunci. De atunci nu am mai avut niciun gând să-mi iau viața. Timp de un an nu am putut să închid ochii. Când închideam ochii îl vedeam pe el în coșciug”, a mai spus soția lui Danu Vicol.