Antonescu, nemulţumit de votul PSD în Comisia de revizuire: Ceauşescu era destul de de dreapta

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, şi-a exprimat, marţi, nemulţumirea faţă de parlamentarii PSD care s-au opus introducerii în Legea fundamentală a burselor de merit, alături de cele sociale, afirmând într-un schimb de replici că "Ceauseşcu era destul de de dreapta".
Romania TV
11 iun. 2013, 15:52
Antonescu, nemulţumit de votul PSD în Comisia de revizuire: Ceauşescu era destul de de dreapta

În Comisia de revizuire a Constituţiei a fost reluat amendamentul PNL privind introducerea burselor de merit în Legea fundamentală.

Asta cu burse de merit… Nu s-a respins, aţi zis că reveniţi. Respingeţi-o acuma dacă vreţi, deci amendamentul propus de PNL este ca «Învăţământul de stat e gratuit potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţii». Iar noi am adăugat «precum şi burse de merit, în condiţiile legii». Nu votaţi, nu votaţi, dar e amendamentul şi am zis că-l mai discutăm o dată„, a afirmat Antonescu.

El a supus votului amendamentul PNL, întrunind 11 voturi pentru în timp ce toţi parlamentarii PSD au fost împotrivă.

Nu mai discutăm la justificarea votului, dar îmi va fi greu să înţeleg de ce cineva poate să considere că bursele sociale sunt de trecut în Constituţie, dar bursele de merit nu. Asta e opţiunea dumneavoastră, nu o discut„, a afirmat liderul PNL.

Acestuia i-a replicat deputatul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, care a susţinut că ar trebui întrebat Ceauşescu, pentru că şi acesta a dat burse de merit.

Măi, Ceauşescu era destul de de dreapta, dacă te gândeşti tu bine, aşa…„, a afirmat Antonescu.

Citeşte şi Comisia de revizuire respinge definirea în Constituţie a căsătoriei ca relaţie bărbat-femeie

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diana Șoșoacă acuză Europa că a „distrus România” în primul său discurs din Parlamentul European
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'