Cătălin Scărlătescu e cel care a făcut această dezvăluire. Motivul e că a greșit un sos bechamel, iar cheful pe care îl avea atunci nu a putut să treacă cu vederea.
În momentul de față, Cătălin Scărlătescu e unul dintre cei mai cunoscuți chefi de la noi. Toată lumea îl știe de la televizor și toți își doresc să încerce preparate gătite de el. În ciuda succesului de care se bucură acum, nu mulți știu că cheful a pornit de jos în acest domeniu. A spălat vasele și a curățat cartofi, ba chiar a fost dat afară din restaurant. A fost inițiat în acest domeniu în Germania, când lucra la un restaurant de unde a și fost dat afara, pe motiv că a greșit un sos bechamel.
„Îmi aduc aminte, eram în Germania şi spălam vase şi făceam salate, că, na, la început asta am făcut toţi şi eu eram cel mai muncitor din restaurant.
La un moment dat, au lipsit doi bucătari, nu ştiu ce naiba lipsea din bucătărie şi a venit şeful şi a zis „vreau şi eu să-mi faceţi un sos bechamel”. Zic „eu, eu”! Şi am făcut o prostie, am făcut eu un c***t. Mi-am luat o scatoalcă şi două picioare-n fund… m-a dat afară din restaurant. N-am să uit niciodată. Eram undeva în sudul Germaniei şi am mers pe jos vreo 2 km prin ploaie, am ajuns într-o altă localitate şi m-am oprit în faţa unei vitrine imense.
Era o carte mare, scria pe ea cook book – carte de gătit şi am intrat înăuntru şi am luat-o pe aia mare şi am răsfoit. M-am dus la cuprins şi am văzut Bechamel.
Şi când am deschis-o, am avut un noroc fantastic, pentru că totul era explicat şi cu poze. Am văzut că tot ce ştiam eu n-avea nicio treabă, dar absolut nimic în comun”, a povestit Cătălin Scărlătescu, pentru paginademedia.ro.
Episodul din Germania a fost o lecție importantă pentru Cătălin Scărlătescu, care l-a ajutat să progreseze și să vrea să fie tot mai bun. Nu s-a lăsat de marea lui pasiune, iar astăzi dă la rândul lui sfaturi în bucătărie.