Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu sunt din nou în aceeași formulă la ProTV, la MasterChef, emisiunea care i-a făcut celebri și care îi are din nou în prim-plan din toamnă. Filmările au început deja, iar în doar câteva luni telespectatorii îi vor putea urmări la show.
Prezentatoarea de anul acesta este Gina Pistol, care a spus că abia așteaptă să împartă „toate bucuriile cu concurenții” și să descopere „oameni frumoși și interesanți”.
„Pentru mine, MasterChef este o provocare care cred că a venit în cel mai bun moment. Dacă în 2013 eram în postura de concurent MasterChef, unde am simţit ce înseamnă să găteşti sub presiunea probelor, acum, după mai bine de 10 ani, intru în rolul de gazdă a emisiunii. Sunt pregătită să împart toate bucuriile cu concurenţii, să descopăr oameni frumoşi şi interesanţi, dar şi să trăiesc emoţiile ce vor umple platoul de filmare”, a relatat prezentatoarea.
Cei trei jurați au spus că simt emoțiile exact ca la început și că abia așteaptă să înceapă totul.
„Da! Simt că o iau de la început și nu știu ce se va întâmpla. Sincer, nu știu ce voi face, cum voi face, dar aștept cu nerăbdare, plin de emoție primii concurenți”, a declarat Sorin Bontea.
Prezentatoarea a spus că s-a bucurat să-i revadă pe cei trei bucătari și că reîntâlnirea a fost una cu niște prieteni foarte dragi.
„Sunt pregătită să împart toate bucuriile cu concurenții, să descopăr oameni frumoși și interesanți, dar și să trăiesc emoțiile ce vor umple platoul de filmare. Revederea cu cei 3 chefi a fost exact așa cum m-am așteptat: ca o reîntâlnire cu prieteni dragi – emoționantă, plină de bucurie și cu planuri și speranțe pentru ce va urma. Și, credeți-mă, vor urma multe seri pline de entertainment pur, zâmbete, povești de viață și personaje absolut fascinante”, a declarat Gina Pistol la PRO TV.