Salariile piloților de la Tarom cresc după protest. Au obținut și o diurnă mai mare

Salariile piloților de la Tarom cresc în urma protestului care a avut loc luni, 8 iulie. Zeci de zboruri au fost anulate, iar compania trebuie să achite despăgubiri.
Alina Costache
09 iul. 2024, 16:26
Salariile piloților de la Tarom cresc după protest. Au obținut și o diurnă mai mare

În urma protestului de luni, 8 iulie, piloții Tarom au parte de o creștere a salariilor. Astfel, oficialii au fost de acord să mărească salariile, însă, pe de altă parte, compania trebuie să ofere despăgubiri în valoare de 2,5 milioane de euro călătorilor care au fost afectați de anularea zborurilor.

Piloții Tarom și membrii Consiliului de Administrație au căzut de acord

Piloții Tarom și membrii Consiliului de Administrație au discutat peste cinci ore și jumătate, dar negocierile au dat roade. Astfel, s-a decis majorarea salariilor piloților cu 1.500 de euro în trei tranșe și diurnă mărită la 240 de euro pentru piloți și 200 de euro pentru copiloți.

„Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanţii personalului navigant, în urma situaţiei de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, şi anunţă încheierea unui acord pentru normalitate şi derularea operaţiunilor de zbor în regim normal. În dimineaţa zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor”, se arată într-un comunicat al companiei.

În continuarea dialogului între Consiliul de Administraţie al companiei şi reprezentanţii personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei.

Citește și: ANPC, anunț important pentru români. TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni. Ce sume cuprind compensațiile

„În urma situaţiei întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, compania TAROM îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie. Compania a oferit alternative pentru pasagerii afectaţi de aceste anulări, iar echipa de asistenţă este în contact direct cu pasagerii pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile”, au mai spus reprezentanții.

Citește și: Curse TAROM anulate. Delegaţia României care urmează să participe la summitul NATO de la Washington a plecat din ţară cu un avion militar

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp de iarnă
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Fibrom uterin extirpat prin incizie de 2 cm, operație realizată cu succes la Cluj
MediaFlux
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?