Marius Şumudică, un nou atac la adresa lui Dan Şucu. Marius Șumudică a spus că a discutat personal cu Dan Șucu și a fost surprins de alegerea făcută, considerând că așteptările sale nu au fost îndeplinite. Antrenorul și-a exprimat frustrarea într-un moment ieșit din context, în timpul nunții lui Denis Drăguș, la care a fost naș de cununie. Antrenorul a menționat că, din respect pentru promisiunea lui Dan Șucu, a refuzat alte oferte, sperând că va prelua conducerea tehnică a Rapidului.
„Am avut niște oferte, am avut una din Arabia Saudită pe care am refuzat-o, am pierdut una din Qatar, nu vreau să spun din cauza cui am pierdut-o. Am pierdut-o așteptând și crezând că voi ajunge antrenor acolo, dar nu mai contează”, a spus Marius Şumudică.
După demiterea lui Cristiano Bergodi, interimatul a fost asigurat de Bogdan Lobonț, iar suporterii alb-vișinii îl doreau pe MArius Șumudică pentru această poziție. Cu toate acestea, Dan Șucu a decis să îl aducă pe Neil Lennon.
Marius Șumudică a afirmat că nu se va opri și că va continua să caute noi oportunități, subliniind că, deși a pierdut unele oferte, este determinat să revină în curând pe banca tehnică a unei echipe.
„Alaltăieri am avut o ofertă din Iran, dar am refuzat-o, nu am vrut să plec acolo. Respect Iranul, dar am crezut că este un pas în spate și nu am vrut. Sper să am șansa să lucrez iar cu alți foști jucători. Șumudică nu se oprește aici, voi lua români oriunde mă voi duce. Vom vedea ce se va întâmpla. Eu sunt un antrenor profesionist, îmi doresc să lucrez. În scurt timp, cred că voi fi din nou pe bancă!”, a mai spus Marius Șumudică.