Serghei Mizil, în vârstă de 70 de ani, a participat recent la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” difuzată pe Kanal D. El a ales să spună lucrurilor pe nume și a recunoscut și care este cel mai mare regret al său. Cu un trecut plin de încercări, născut în perioada comunismului într-o familie a nomenclaturii, el a avut parte de avantaje când era mic. A recunoscut că nu i-a plăcut școala și că a vrut să facă bani de la o vârstă fragedă.
Bărbatul a ajuns să fie îndrăgit de tineri, considerându-l un etalon al succesului. Mai mult, s-a făcut remarcat în presa românească prin intermediul declarațiilor făcute, contra așteptărilor sociale. În emisiunea lui Denise Rifai, el a recunoscut că a făcut parte dintr-o rețea de trafic de droguri în timp ce era în Germania. Timp de un an și jumătate s-a ocupat cu asta, iar acum, acesta este regretul vieții sale, pentru că a făcut copiii să intre într-o lume a drogurilor.
„E o chestie pe care o regret foarte mult, pentru că cea mai mare nenorocire, din punctul meu de vedere, mai ales că acum nu e controlată deloc în România, este ceea ce li se poate întâmpla copiilor. Acum este cu pastile, noi aveam marfă mai elevată. M-am repezit ca boul din tendința de a face bani rapid. Nu îi faci niciodată din așa ceva, nu rămâi cu nimic. Datorită cunoștințelor mele, adică m-au tras înspre chestia aia și mi-a părut rău că am făcut-o. S-au pierdut și toți banii, și tot. Am stat cam un an și ceva până ne-au prins autoritățile. N-am făcut închisoare, pentru că pe mine nu m-au prins cu nimic. Pur și simplu, pentru că la un moment dat mi-am dat seama ce se întâmplă. E o poveste lungă. Mi-a spus cineva că trebuie să am grijă.
O singură dată m-am drogat, iar din punctul meu de vedere nu e nicio șmecherie. Am băut și am tot băut, și mă tot împingeau să o fac. Dacă nu era un prieten de-al meu, cred că eram mort. M-am trezit cu fața în pernă, plină de sânge. Dacă nu deschidea ușa să intre să mă vadă, cred că eram mort. E singurul lucru pe care îl regret în toată viața mea, că probabil am distrus niște copii sau oameni, indirect, nu de mâna mea, dar cu ajutorul meu , a spus acesta.”