Geoană: Dacă CCR nu acceptă pragul de validare de 30%, nu mai vorbim de niciun referendum

Senatorul PSD Mircea Geoană susţine că, în cazul în care Curtea Constituţională va respinge pe 26 iunie legea de coborâre la 30% a pragului de participare necesar validării referendumurilor, nu se va mai vorbi practic de niciun referendum.
Romania TV
12 iun. 2013, 10:02
Geoană: Dacă CCR nu acceptă pragul de validare de 30%, nu mai vorbim de niciun referendum

„Dacă pragul nu coboară şi Curtea nu acceptă această lege de modificare a referendumului, cu 30% din participare ca şi prag de validare, atunci practic nu mai vorbim despre niciun referendum. Nu mai vorbim nici de referendumul de modificare a Constituţiei, pentru că 50% este aproape imposibil să mobilizezi. Nu au venit 50% din totalul votanţilor de pe listele noastre electorale pentru demiterea domnului Băsescu”, a spus Geoană miercuri la RFI.

El a subliniat că „momentul adevărului” este această decizie a Curţii Constituţionale.

„E greu de crezut că într-o propunere mult mai controversată, în care şi partide şi grupări din societate au opinii de multe ori diametral opuse faţă de ceea ce acest forum constituţional propune, că vom avea o astfel de participare. De aceea, eu cred că momentul adevărului nu este atât de mult declaraţia de ieri a domnului Băsescu sau declaraţiile liderilor USL din această perioadă, ci este decizia Curţii. Acolo se joacă jocul, acolo este jocul adevărat”, a declarat Geoană.

Senatorul PSD a susţinut că, dacă pragul de validare va rămâne în urma deciziei Curţii la 50% plus unu, atunci liderii USL vor trebui să analizeze dacă să mai meargă înainte cu modificarea Constituţiei.

„Atunci, liderii USL vor trebui să ia o decizie dacă se merge înainte cu referendumul de modificare, indiferent de decizia Curţii, pentru că şi riscul de eşec este un risc semnificativ, pe care liderii USL vor trebui să-l cuantifice, să-l analizeze ca şi consecinţe politice”, a spus el.

Senatorul social-democrat consideră că judecătorii Curţii Constituţionale nu ar trebui „să aplece urechea la şuşoteli politice”, ci să ia o decizie care să permită de fapt organizarea de referendumuri. „Dacă rămânem la 50% plus unu, este practic imposibil să validăm prin referendum orice sau mai degrabă nimic în România”, a opinat Geoană.

De asemenea, el a menţionat că Guvernul are obligaţia constituţională să organizeze referendumul a cărui convocare preşedintele Băsescu a anunţat-o, însă rămâne tot facultativ pentru Parlament să ţină cont de rezultatele acestui nou eventual referendum privind un Legislativ unicameral cu 300 de aleşi.

„Este la fel de facultativ ca şi primul sau ar fi la fel de facultativ ca şi primul. Nu există o obligaţie, pentru că este un referendum consultativ, facultativ. Este important politic, dar deciziile nu sunt obligatorii, pentru că în mod evident şi decizia Parlamentului este suverană”, a spus senatorul PSD.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului