ICCJ a respins expertizele cerute în dosarul Transformatorul. Ultimul termen a fost fixat pe 4 iulie

Instanţa supremă a respins, miercuri, expertizele tehnică şi financiar-contabilă solicitate de avocaţii din dosarul "Transformatorul", în care este judecat Relu Fenechiu, şi a stabilit ca în 4 iulie să fie prezentate pledoariile finale.
Romania TV
12 iun. 2013, 11:40
ICCJ a respins expertizele cerute în dosarul Transformatorul. Ultimul termen a fost fixat pe 4 iulie

Instanţa supremă a continuat miercuri dezbaterile în dosarul „Transformatorul”, în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

Judecătorii au admis mai multe probe cu înscrisuri şi au stabilit să audieze martori propuşi de avocaţii inculpaţilor din dosar.

Instanţa a respins cererile avocaţilor prin care se solicita efectuarea a două expertize, tehnică şi financiar-contabilă, pe motiv că raportul Gărzii Financiare este mijloc de probă şi nu are lacune, aşa cum susţine apărarea.

După stabilirea probelor ce urmează să fie administrate în dosar, instanţa a stabilit ca în 4 iulie să fie audiaţi cei şase martori care nu s-au prezentat la instanţă la termenele anterioare ale dosarului, urmând să fie prezentaţi cu mandate de aducere şi, totodată, să fie prezentate pledoariile finale în acest proces.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

Relu Fenechiu este acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

În acest dosar, alături de Fenechiu sunt judecaţi fratele acestuia, Lucian Fenechiu, acţionar sau administrator la aceleaşi firme, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Gene Grup SA, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pentru abuz în serviciu în formă calificată continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2002-2005, Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova era abilitată legal să facă achiziţii publice pentru echipamente (produse integrale sau piese de schimb) pentru a asigura întreţinerea reţelelor fostei Filiale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica Moldova.

Pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970-1980, potrivit procurorilor.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Ioan Turbatu, Ion Mărghidan şi Petru Andronache şi-au îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu privire la efectuarea unor tranzacţii cu transformatoare de putere şi întrerupătoare încheiate cu firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL, SC Tehnorom SRL, avându-i ca asociaţi, acţionari sau administratori pe Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, scriau procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Astfel, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică cu caracter fictiv, cu complicitatea lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, a fost acceptată livrarea de produse pentru sistemul energetic necorespunzătoare calitativ, fiind vechi, uzate, de provenienţă incertă, preţul de achiziţie fiind aproximativ similar cu cel al unui produs nou.

„Prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv realizarea de tranzacţii fără proceduri de achiziţie publică sau prin «trucarea» unor proceduri de achiziţie publică, intervenţii pentru a plăti cu prioritate firmele din grupul «FENE», acceptarea livrării de produse vechi, uzate, ce au rămas pe stoc, achiziţiile fiind făcute fără nicio justificare economică, inutile, cei trei foşti directori ai SISEE MOLDOVA au favorizat firmele menţionate”, au precizat procurorii.

În urma livrării unor produse necorespunzătoare, cele patru firme au obţinut un avantaj patrimonial echivalent cu sumele de bani încasate în urma acestor operaţiuni comerciale. Astfel, SISEE MOLDOVA a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 de lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%). Restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc şi reprezintă achiziţii nejustificate în valoare de 6.327.390 de lei fără TVA.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE MOLDOVA de la firmele SC LA Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL, SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii