Frumoasa Iasmina Hill (33 de ani) este căsătorită cu milionarul în vârstă de 68 de ani de 6 ani și au împreună doi băieței: Michael de 5 ani și pe David de 3 ani. Iasmina spune că soțul său s-a îndrăgostit de România.
„Ne place foarte mult să venim în România! Venim în fiecare vară și, când vor mai crește copiii, vrem să venim și mai des.
Lui Brad îi place foarte mult mâncarea românească! De la ciolan la mici, la sarmale, el mânâncă de toate! Ba chiar a învățat să gătească mici! Bucureștiul e orașul preferat al lui Brad!
Copiii sunt foarte fericiți aici! Abia au așteptat să ajungă! De când am venit, avem plin de activități! De la parc, la locuri de joacă, la piscine, suntem în priză non stop! Suntem împreună cu părinții mei la București, așa că cei mici sunt în al nouălea cer!
Brad a plecat în SUA, are foarte mult de lucru pe perioada verii! Eu stau până în august! Mai puțin în București, am mers și la mare câteva zile, apoi mergem la Timișoara și o săptămână cu toții în Ibiza”, a povestit Iasmina Hill pentru Click!
Cei doi îndrăgostiți au ajuns, recent, în România cu ocazia nuntei Andei Adam, care a avut loc la sfârşitul lunii iunie. Aceștia fac parte dintr-un grup comun de prieteni cu Anda și Joseph, iar cei doi s-au numărat printre invitații la nunta cunoscutei soliste.
Atât Iasmina, cât şi Brad au fost extrem de impresionaţi de evenimentul fastuos ai cărui protagonişti au fost Anda şi Joseph.
„Ne-am simțit extraordinar! E prima nuntă mondenă la care am fost și am fost foarte impresionați! Mâncarea a fost excelentă, decorul superb și atmosfera perfectă.
Am dansat toată noaptea! Anda și Joseph sunt niște oameni minunați și ne-am bucurat să fim alături de ei în așa o zi importantă. Să nu mai zic de rochia Andei și de tort! Totul foarte impresionat”, a completat Iasmina Hill pentru sursa citată.
După nuntă, soțul Iasminei a plecat înapoi în SUA, iar Iasmina râmâne în Europa până în august și se va reuni cu soțul într-o vacanță.