O eroare de ambalare a medicamentului Furosemid ar fi provocat trei decese în Franţa

O eroare de ambalare a cutiilor cu diuretice Furosemid produse de Teva ar fi provocat trei decese şi două spitalizări în Franţa. Originea accidentului era în continuare necunoscută, marţi, în pofida a două inspecţii ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM), relatează AFP.
Iulian Tudor
12 iun. 2013, 11:50
O eroare de ambalare a medicamentului Furosemid ar fi provocat trei decese în Franţa

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor a anunţat, marţi seara, că nu a identificat defecţiuni, după ce a inspectat timp de două zile laboratorul grupului farmaceutitc israelian, la Sens (centru), de unde au ieşit cutii care conţineau comprimate de somnifer Zopiclon în loc de diuretic, scrie Mediafax.

Cei patru inspectori nu au identificat defecţiuni nici în organizare, nici în practicile, nici în echipamentul de ambalare de la Sens”, a adăugat ANSM pentru AFP, notând că „ancheta continuă împreună cu autorităţile judiciare„.

Inspectorii „nu au constatat vreo disfuncţionalitate gravă”, a declarat directorul de inspecţie al ANSM, Gaetan Rudant, pentru postul de televiziune France 3, precizând că nu există nicio „decizie de suspendare a activităţii laboratorului Teva de la Sens”.

La rândul său, conducerea companiei Teva, cea mai importantă la nivel mondial în producerea medicamentelor generice, nu a făcut nicio declaraţie.

Întrebat cu privire la ipoteza unui act rău intenţionat, evocat luni de către un expert în domeniul farmaceutic, Rudant a anunţat că face parte din ipotezele posibile, dar nu avea la acest stadiu „elemente probatoare” în acest sens.

ANSM a precizat că diureticul este produs în Ungaria şi ambalat la Sens, în timp ce somniferul „Zopiclon provine din Spania”.

Diureticele, ca Furosemid, sunt indicate pentru tratarea hiptertensiunilor arteriale, edemelor de origine cardiacă, renală sau hepatică, iar întreruperea bruscă a tratamentului poate prezenta riscuri.

Pentru a evita orice nemulţumire a pacienţilor şi cu titlu de precauţie, Agenţia a ordonat luni, în acord cu laboratorul, rechemarea tuturor loturilor de Furosemid de 40 de miligrame produs de Teva.

Câteva mii de cutii au fost recuperate”, a anunţat Rudant. „Am cerut societăţii Teva să le deschidă pentru a constata (…) dacă alte comprimate de somnifer au fost introduse în loc de diuretic„, a continuat el.

Potrivit unui bilanţ oficial al ANSM, trei persoane au murit. Dar „există cazuri descoperite peste tot”, încă neverificate şi neconfirmate, a comentat o purtătoare de cuvânt a Agenţiei.

După ce duminică a fost anunţat un prim deces la Marsilia, probabil legat de o eroare de ambalaj, ANSM a anunţat luni „două semnalări noi de farmacovigilenţă”, cu „un deces şi un caz grav”.

La 4 iunie, o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a decedat într-un spital, după ce luat, potrivit rudelor sale, Furosemid produs de Teva. Acest caz nu face parte din cele trei menţionate de ANSM.

În plus, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, tratat cu diuretic produs de Teva, a fost spitalizat pentru somnolenţă, luni, la Joigny (centru), ceea ce ar ridica la cinci numărul total al cazurilor suspecte.

Citeşte şi Pilulele contraceptive YAZ şi YASMIN ar fi cauzat cel puţin 23 de decese în Canada

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”