Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, veste extraordinară pentru fermieri. În cadrul programului Tomata sunt înscriși în acest an 24.472 de fermieri, cei mai mulți fiind din județele Olt (7923), Galați ( 6651) și Dolj (2017).
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, veste extraordinară pentru fermieri: „Roșii românești gustoase, de la peste 24.000 de români gospodari. Încep plățile pentru programul Tomata. În piețe, în supermarket-uri sau în magazinele de cartier, din toată țara se găsesc roșii românești.
Anul acesta, avem 24.472 de fermieri înscriși în Program, cei mai mulți fiind din județele Olt (7923), Galați ( 6651) și Dolj (2017). Cu toții vor primi în conturi în zilele următoare prima tranșă de 1500 euro. În total, am virat 180 de milioane de euro către Direcțiile Agricole Județene pentru a alimenta conturile fermierilor.
Și pentru că ne dorim să avem roșii românești pe tot parcursul anului, fermierii vor primi cealaltă tranșă de 1500 de euro, în septembrie.
Succesul acestui program este meritul legumicultorilor noștri, acești români gospodari care au tot sprijinul și respectul nostru.
Vom continua să lucrăm pentru a îmbunătăți acest program, care, alături de alte măsuri, susține producția românească”, a transmis ministrul Agriculturii, Florin Barbu.