Un bărbat de 32 de ani şi o femeie de 27 de ani sunt principalii suspecţi în urma crimei înfiorătoare din Pungeşti, Vaslui. Cei doi concubini din localitatea Pungești, suspectați că au omorât un bărbat din 36 de ani din Bacău, au fost prinși în Brașov. Ca să-și ascundă faptele, cei doi au ascuns cadavrul într-un geamantan. După comiterea crimei, cei doi au fugit din comună, dar camerele de supraveghere i-au surprins cum duc un troler pe străzile din localitate, la adăpostul nopţii. Ucigaşii au abandonat valiza la marginea satului, lângă un pod, într-o zonă cu multă vegetaţie. Au acoperit totul cu buruieni şi timp de două zile nimeni nu a bănuit că acolo e ascuns un cadavru. Din cauza mirosului, un localnic a mers să cerceteze zona. Așa a a descoperit în cele din urmă cadavrul.
Citește și: Doctoriță stomatolog, găsită moartă în cabinet. Era într-o baltă de sânge
„M-a sunat un prieten. Băi, vino că miroase urât rău de tot! Unde? Pe râpă. l-am tras o dată şi încă o dată. Mă, ce e? Şi îi spun că e om. Am zis că poate e un câine mort, o găină. Şi am văzut genunchiul îngrămădit acolo”, a povestit cel care a descoperit cadavrul, citat de observatornews.ro.
Bărbatul a sunat imediat la 112, iar zona a fost încercuită de polițiști și criminalişti.
Anchetatorii au stabilit că trupul abandonat este al unui bărbat de 36 de ani din Onceşti, Bacău. Deocamdată nu se știe motivul crimei și nici ce implicare a avut femeia.
Suspecții în vârstă de 32 și 27 de ani au fost încătușați și duși la Vaslui. Vecinii din sat au fost siguri că cei doi sunt criminalii. Dacă vor fi găsit vinovaţi, cei doi riscă până la 25 de ani după gratii.