Conform statisticilor, o treime dintre români sunt supraponderali, iar circa un sfert suferă deja de obezitate.
Obezitatea și supraponderea reprezintă o problemă majoră de sănătate în lumea modernă și principalul factor în scăderea speranței de viață și a calității vieții. Boală metabolică severă, obezitatea este cauzată de o serie de factori precum cei medicali, alimentari, sociali, ereditari sau emoționali. Netratată, această afecțiune conduce la dezvoltarea altor boli asociate precum: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, valori crescute ale colesterolului și alte astfel de patologii.
Citeşte şi Când şi cât să DORMI pentru a fi ODIHNIT. Care este legătura dintre somn şi obezitate
Cele mai mari riscuri de obezitate le prezintă locuitorii din Ardeal, Banat, Oltenia şi Moldova, în timp ce în Dobrogea se regăseşte cel mai redus risc.
Locuitorii din Muntenia prezintă un risc mediu de obezitate, conform studiului.
Concluziile studiului arată că obezitatea afectează mai mult bărbaţii, în proporţie de 56%, în timp ce femeile sunt mai puţin predispuse să fie supraponderale (48%). De asemenea, 18% dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani sunt supraponderali.
Cele mai avansate forme de obezitate sunt întâlnite la persoanele cu vârste între 45-64 ani (25,2%), iar în total populaţia României are aproximativ 200.000 tone de exces ponderal.
Citeşte şi Concluziile neaşteptate ale unui studiu privind caloriile. RESTAURANTE vs. FAST-FOOD