Fostul premierul socialist Gyurcsany, în prezent deputat independent şi preşedintele noului partid DK (Coaliţia Democratică), a fost reţinut alături de alţi deputaţi ai opoziţiei şi în cursul mitingului organizat de opoziţia ecologistă de stânga (LMP). Printre persoanele reţinute se numără şi liderul socialiştilor, Attila Mesterhazy, potrivit Mediafax.
Parlamentari şi activişti din cadrul partidului ecologist LMP s-au legat, vineri dimineaţa, cu lanţuri la intrarea în parcarea Parlamentului ungar, pentru a-i împiedica pe membrii Legislativului să intre în clădire, unde sunt planificate să fie adoptate o serie de legi-cheie.
LMP a organizat o demonstraţie împotriva politicilor Guvernului, în faţa Parlamentului. Aliniaţi de o parte şi de alta a intrărilor, activişti din cadrul formaţiunii agitau portrete ale deputaţilor alianţei Fidesz-KDNP, aflată la guvernare, pe care se putea citi sloganul „Nu vei trăda democraţia, nu-i aşa?”. Poliţia a intervenit pentru îndepărtarea protestatarilor.
Adoptarea vineri a acestor pachete legislative „sensibile” va marca începutul unei noi „epoci Orban”, apreciază partidul de opoziţie într-un comunicat. Data de „23 decembrie marchează naşterea regimului Viktor Orban”, lucru care nu lasă LMP altă opţiune decât să facă apel la o nouă strategie „de confruntare, dar paşnică” a opoziţiei împotriva sistemului, se arată în comunicat.
Parlamentul urmează să adopte vineri o serie de proiecte legislative sensibile, între care un proiect de lege privind Banca centrală, un proiect de lege privind stabilitatea financiară, care introduce, între altele, o cotă unică, dar şi un pachet de legi electorale şi de modificare a regulamentului Legislativului.