Funcţionari publici depistaţi ca incompatibili de către ANI

Nouă funcţionari publici, din primării şi alte instituţii publice din mai multe judeţe, s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a deţinerii simultane de funcţii sau calităţi, informează Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Romania TV
12 iun. 2013, 13:37
Funcţionari publici depistaţi ca incompatibili de către ANI

Potrivit unui comunicat de miercuri al ANI, cei găsiţi incompatibili sunt: directorul executiv din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, Nae Dumitru, un fost funcţionar public în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş – Agenția Locală Câmpulung, Dan Voicu, un inspector asistent în cadrul Primăriei Comunei Greci (jud. Tulcea), Samoilă Liliana, un director de la Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, Badiu Cristina Minerva, un referent superior în cadrul Primăriei Comunei Ghindari (jud. Mureş), Adam Jozsef, un inspector din Inspectoratul Judeţean în Construcţii Bistriţa-Năsăud, Opriş Sanda, un consilier de la Direcţia Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, Niculae Cheţe, unreferent superior în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, Vasilache Gheorghe, şi un director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Ialomiţa, Dragomir Petra.

Astfel, Nae Dumitru s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 iulie 2010 – 31 ianuarie 2011, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia publică de consilier în cadrul Serviciului Sănătate şi Bunăstare Animală – DSVSA Giurgiu, cât şi funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Ulmi, jud. Giurgiu.

„Nae Dumitru nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin. 1 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică»”, precizează ANI.

Dan Voicu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 noiembrie 2009 – 8 septembrie 2010, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia publică de referent în cadrul AJOFM Argeş – Câmpulung, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie, respectiv funcţia de administrator al SC Edilul CGA SA. Astfel, Dan Voicu nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate în cadrul […] societăţilor comerciale […]”.

Samoilă Liliana s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 septembrie 2011 – 15 noiembrie 2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia publică de inspector în cadrul Compartimentului de Buget Contabilitate, Primăria Comunei Greci, jud. Tulcea, cât şi cea de angajat cu contract individual de muncă, pe postul de contabil şef în cadrul Şcolii Gimnaziale Greci. Potrivit ANI, Samoilă Liliana nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţionarii publici […] nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.

Badiu Cristina Minerva a fost în stare de incompatibilitate întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, SC Integral Consultin TGV S.R.L Târgovişte (societate deţinută de soţul acesteia în perioada 8 noiembrie 2006 – 8 martie 2010), a încheiat, executat şi finalizat opt contracte comerciale de prestări servicii cu Primăria Municipiului Târgovişte, în valoare totală de 304.958,10 lei.

De asemenea, în timpul mandatului de consilier local, au mai fost emise şi plătite facturi în valoare totală de 507.145,86 lei (în baza unor contracte încheiate de aceeaşi societate comercială cu Primăria Municipiului Târgovişte, anterior mandatului de consilier local), ceea ce echivalează cu executarea şi finalizarea propriu-zisă, de către ambele părţi contractante, a contractelor respective.

„Valoarea totală a încasărilor obţinute de către S.C. Integraal Consulting TGV S.R.L. Târgovişte, din încheierea, executarea şi finalizarea relaţiilor contractuale cu Primăria Municipiului Târgovişte, a fost de 812.103,96 lei. Badiu Cristina Minerva nu a respectat dispoziţiile art. 90, alin (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Consilierii locali […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte […] Prevederile […] se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul […] alesului local»”, se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.

Adam Jozsef s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 noiembrie 2009 – 28 februarie 2012, întrucât a încheiat două contracte de prestări servicii prin care s-a angajat să presteze activitatea de coordonare a activităţilor de transport public de persoane pentru beneficiarul Primăria Comunei Ghindari, jud. Mureş, în cadrul căreia deţine funcţia publică de referent, obţinând în această perioadă venituri de 4.410 lei.

Astfel, el nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţionarii publici nu pot […] desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.

Opriş Sanda s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării funcţiei de inspector, a realizat, în calitate de comerciant persoană fizică în cadrul „Opriş Sanda persoană fizică autorizată”, venituri din servicii de proiectare. Potrivit ANI, ea nu a respectat dispoziţiile art.17, alin. (2), pct. c) din Regulamentul intern al Inspectoratului de Stat în Construcţii, potrivit cărora „Salariaţii au obligaţia de a nu exercita sau presta servicii sau activităţi de specialitate care să genereze situaţii de incompatibilitate, prin efectuarea de acte în baza atestărilor sau autorizărilor pe care le deţin, după cum urmează […] activitate de proiectare […]”.

Niculae Cheţe a fost în stare de incompatibilitate în perioada 27 aprilie 2012 – 11 iunie 2012, întrucât, în exercitarea funcţiei publice de consilier în cadrul DSVSA Sălaj, a participat la campania electorală desfăşurată cu ocazia alegerilor locale din anul 2012, campanie în cadrul căreia şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Comunei Gîrbou, jud. Sălaj, fără însă a-şi suspenda raportul de serviciu.

„Niculae Cheţe a încălcat atât dispoziţiile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă […] pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales», precum şi dispoziţiile art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora «Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii […] pentru participare la campania electorală»”, se mai arată în comunicat.

Vasilache Gheorghe s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai 2012 – 11 iunie 2012, întrucât, în exercitarea funcţiei publice de referent în DSVSA Teleorman, a participat la campania electorală desfăşurată cu ocazia alegerilor locale din anul 2012, campanie în cadrul căreia şi-a depus candidatura pentru funcţia de viceprimar al Comunei Nanov, jud. Teleorman, fără însă a-şi suspenda raportul de serviciu. „Vasilache Gheorghe a încălcat dispoziţiile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă […] pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales»”, se arată în comunicat.

Dragomir Petra a fost în stare de incompatibilitate, întrucât, în timpul exercitării funcţiei de Director în cadrul APIA – Centrul Judeţean Ialomiţa, a întocmit, în calitate de expert tehnic extrajudiciar, un raport de expertiză tehnică extrajudiciară al cărui beneficiar a fost S.C. Alfatar Investment S.R.L, activitate aflată în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar, potrivit fişei postului.

Astfel, arată ANI, Petra a încălcat dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literare, artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului”.

ANI precizează că persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază toate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, precizează ANI.

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Amor fatal. Momentul fierbinte care a schimbat România pentru totdeauna
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Orașul Iacuțk: cea mai scăzută temperatură și viața într-un ger extrem
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy