Flăcările au cuprins tunelul de vopsire al unei hale de producţie, unde erau depozitate butoaie cu vopsea şi diluant.
Pentru a preveni explozia substanţei inflamabile, pompierii vasluieni au intervenit cu trei autospeciale de stingere a incendiilor. Flăcările au fost stinse după o intervenţie a pompierilor care a durat aproximativ o oră.
„În momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă în interiorul halei, la tunelul de vopsire şi în apropierea acestuia, existând pericolul de propagare a flăcărilor la butoaiele cu vopsea şi diluant. Intervenţia a fost dificilă, având în vedere locul în care a izbucnit incendiul, precum şi cantitatea mare de gaze toxice emanate ca urmare a arderii. Din fericire, nu au fost persoane intoxicate sau rănite, nici din partea forţelor de intervenţie şi nici din rândul personalului care se afla în hală în momentul izbucnirii incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.
În urma primelor cercetări, pompierii au stabilit drept cauză a declanşării incendiului un scurtcircuit la instalaţia electrică.