Diana Dumitrescu vrea să se pocăiască. Vedeta este decisă să își schimbe religia pentru că, spune ea, cultul penticostal a ajutat-o să simtă o legătură mai profundă cu Dumnezeu și a învățat-o să se roage și să comunice cu El.
Citește și: Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Ce diagnostic a primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
„Nu știam să mă rog. Am învățat să mă rog și cum să-i cer lui Dumnezeu lucrurile de care consider că am nevoie, dar totuși le las în mâna lui pentru că el știe mai bine. Îmi doresc să mă convertesc la penticostali. Eu l-am descoperit pe Dumnezeu acolo. Este numai alegerea mea și indiferent cine sau ce îmi spune, este convingerea mea și dorința mea de a face acest lucru.
Eu acolo l-am găsit pe Dumnezeu. Acolo am rezonat și acolo am vorbit cu Dumnezeu. Acolo mi-a răspuns la întrebări prin diverse forme. În momentul în care viața ta este mai liniștită, mai blândă și mai bună, și cu tine și cu cei din jur, prin prisma a ceea ce se întâmplă acolo este alegerea mea dacă o să fac asta. Și o voi face pentru că îmi doresc.
Simt că în momentul în care o să mă simt pregătită să fac acest pas, la penticostali alegi să te botezi în momentul în care ești pregătit să trăiești viața fără de păcat”, a mărturisit actrița în podcastul Ameritat cu Nasrin.
Odată cu această schimbare, viața Dianei Dumitrescu s-a schimbat în bine. „Am început să citesc Biblia. Nu am citit-o niciodată până la 40 de ani. Nu am deschis-o în viața mea până acum. În momentul în care citești Biblia se face liniște în jurul tău și dacă ceva te deranjează te oprești. Pe mine mă liniștește foarte tare, iar mersul în Biserca lor pe mine mă ajută mult.
Cultul penticostal te învață să îți iubești aproapele, indiferent de religie, culoare, nu contează, ideea e să poți să îți iubești aproapele și să te rogi pentru cei dragi. Înveți automat să te rogi, eu plâng când oamenii se roagă lângă mine, sunt persoane care se roagă cu voce tare.
Nu mi se pare nimic greșit. Nu contează religia, eu l-am găsit lui Dumnezeu. Eu mă rog lui Dumnezeu. Există Dumnezeu în toate limbile și țările, nu contează religia. M-am căsătorit ortodox, nu am o problemă.
Totul a început de la 1 ianuarie, când am zis: „Cum e oare să încep anul ducându-mă la Biserică, că n-am fost niciodată pe 1 ianuarie.’ În timpul rugăciunii am simțit ca o energie, liniște. L-am simțit pe Dumnezeu și nu puteam să mă controlez de fericire. O fericire pe care nu o pot explica. E o combinație de sentimente.
M-am întors acasă și i-am zis lui Alin că mă pocăiesc. Mama și sora lui sunt în cultul penticostal. Și el vrea, dar a zis că nu e pregătit încă. Cumva dau înapoi pentru că nu vreau să fie diferențe între noi, dar sunt sigură că după ce fac eu acest pas, la scurt timp îl face și el. Dumnezeu știe când o să fiu pregătită să fac acest pas”, a mai adăugat Diana Dumitrescu.