Care este starea lui Mihai Leu, după ce i-a recidivat cancerul. Fostul campion național de raliuri a depășit momentele critice și se simte bine, însă va mai dura un timp până își va reveni complet.
Deși a trecut prin mari încercări în ultimele luni, fiind internat de trei ori la spital, Mihai Leu nu și-a pierdut optimismul. Din cauza problemelor de sănătate, sportivul a trebuit să amâne planurile făcute cu soția lui, Anna.
„Este important să nu cedezi niciodată și să ai curajul și puterea să treci peste toate. Eu am noroc că am o familie extraordinară lângă mine. Și când am necazuri, încerc, în primul rând din punct de vedere psihic, să trec peste ele.
Mă simt foarte bine, nu sunt în cea mai bună formă, dar încerc să îmi revin cât se poate de repede. Am început să merg la curse în ideea că vreau să mă adaptez foarte repede, așa este viața.
La începutul anului chiar vorbeam cu soția și nu ne gândeam că vom trece prin așa ceva. Am început bine pregătindu-ne pentru un an în care aveam planuri destul de mari, acum multe din lucrurile pe care ni le-am propus la începutul anului nu le vom mai putea face, dar le facem anul viitor. Am încercat să fiu foarte optimist și încrezător”, a declarat fostul pugilist la Star Matinal.