Cele 13 farmacii au fost sancţionate de echipele de control pentru că au indus în eroare clienţii prin afişarea unor „indicaţii mincinoase” pentru suplimentele alimentare. Mai mult, respectivele produse erau expuse în raft lângă medicamente specifice pentru tratarea unor afecţiuni, potrivit Mediafax.
„Toate aceste suplimente alimentare erau recomandate în mod fals, prin cataloage, pliante şi prospecte, pentru tratarea unor afecţiuni medicale. Evident, comisarii au dispus retragerea tuturor acestor produse de la comercializare până la remedierea deficienţelor”, a declarat şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vaslui, Constantin Vasilache.
În urma controalelor, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au retras de la comercializare mii de produse vândute drept suplimente alimentare, valoarea acestora ridicându-se la aproape 30.000 de lei.
În plus, 13 farmacii au fost sancţionate, nouă dintre ele primind amenzi în valoare totală de 9.000 de lei.