Traian Băsescu a comentat, în exclusivitate la România TV, şi derapajul lui Şoşoacă din Parlamentul European.
„Ne facem că ne-a surprins Diana Șoșoacă, dar toți știam ce va face. Ceea ce a făcut nu este nimic altceva decât să-i reprezinte pe cei care au ales-o. Faptul că a schimbat parlamentul nu este nicio noutate din punct de vedere comportamental. Un asemenea comportament, aici are consecințe. Nu cred că ei sunt capabili să înțeleagă lucrul acesta acum, probabil până la sfârșitul mandatului vor înțelege.
Dar să nu uitați că v-am spus despre posibilitatea ca Lasconi și Simion să fie în turul doi. Dacă Geoană intră în competiție vom avea surprize. Simion imediat declară poliție politică, de asta nu-l primește nimeni nici în Ucraina, nici în Republica Moldova, pentru că el incită numai la dezordine. Va trebui să înțeleagă faptul că politica are niște standarde. Dacă va valorifica bine comportamentul doamnei Șoșoacă, de acolo va lua voturi”.
Europarlamentarul Diana Şoşoacă a venit la prima şedinţă a noului legislativ european în port popular românesc şi cu năframă pe cap, ea afirmând că aici se întâlnesc satanele. Ea a votat împotriva Robertei Metsola pentru preşedinţia Parlamentului European şi a scris mai multe mesaje pe buletinul de vot, transmişând că nu susţine cauza Ucrainei şi nici pe cea a comunităţii LGBT. Ulterior, ea a declarat pe hol că ”aici se întâlnesc satanele” şi că va aduce un preot să sfinţească birourile. Europarlamentarul SOS România a mers şi la barul Parlamentului European, unde a stat la rând lastandul de prăjituri.
Diana Şoşoacă a fost escortată joi afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. Şoşoacă şi-a pus botniţă, a strigat ”Aţi omorât oameni” şi ””Am fost votată de români”.