Frumoasa actriţă a pierit în urma unui accident misterios pe o barcă. Naviga într-o noapte de noiembrie în 1981, împreună cu soţul Robert Wagner, dar şi alături de căpitanul navei şi actorul Christopher Walken. Se pare că moartea lui Wood a survenit prin înecare accidentală, poliţiştii confirmând că era sub influenţa alcoolului la acel moment şi că luase şi nişte medicamente analgezice.
Misterios este faptul că nu au existat martori şi nimeni nu şi-a explicat cum a ajuns în apă. A fost găsită de soţul său la distanţă mare de barcă, acoperită de vânătăi şi cu urme de zgârieturi. Cauza morţii: „înec, hipotermie şi alţi factori nedeterminaţi”.
La acel moment se credea că moartea ei a fost un accident, cu toate că au rămas niște întrebări fără răspuns. Anchetatorii spun că Wagner „și-a schimbat povestea constant”, de-a lungul timpului, potrivit BBC.
„După investigațiile din ultimii șase ani, am ajuns să credem că Wagner este o persoană de interes”, a spuns unul dintre polițiștii care se ocupă de caz. Robert Wagner a oferit mai multe variante, în contradictoriu, ale evenimentelor de pe acel yacht, din noiembrie 1981.
Vezi AICI de ce nu a fost niciodată Robert Wagner acuzat de crimă.