Amendă uriașă pentru un bărbat care circula cu căruța pe un drum public din Târgovişte. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost amendat după ce a pus viața mai multor șoferi în pericol, miercuri. 24 iulie. Acesta a fost surprins când circulat haotic cu căruța pe drumul național 72 din Târgoviște.
Poliția s-a sesizat în urma apariției imaginilor surprinse pe camera de bord a unei mașini se poate observa cum căruța merge haotic, apoi intră pe contrasens, forțând șoferii să încetinească brusc și să tragă pe dreapta, pentru a evita o tragedie, scrie targovistenews.ro.
„La data de 18 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște s-au sesizat și au identificat, pe Șoseaua Găești, conducătorul atelajului hipo, respectiv un bărbat de 45 de ani, din Priseaca.
VIDEO poate fi văzut și AICI.
Pentru ca a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, dar și pe a lui, prin nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.970 de lei, respectiv pentru lipsa cărții de identitate, pentru că emana halenă alcoolică și a refuzat testarea în vederea măsurării alcoolului pur în aerul expirat, conducea vehiculul pe axul drumului public, constituind un real pericol, nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescente, iar atelajul nu avea sisteme de iluminare față-spate.
De asemenea, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la domiciliul bărbatului, unde au efectuat verificări, fără a fi constatate urme vizibile de violență asupra animalului.
În plus, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 13.500 de lei, pentru că animalul nu beneficiază de asistență medicală necesară, iar proprietarul nu deține documente sanitar veterinare pentru cabalină”, a transmis IPJ Dâmbovița.