„Aprobăm azi și un set de măsuri pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie și 8 decembrie și a celor parlamentare, de pe 1 decembrie. Am preluat idei foarte bune din partea unor ONG-uri importante, precum Expert Forum și Funky Citizens, cărora le mulțumesc pentru dialogul onest și eficient. Nu vrem să mai permitem acele situații inadmisibile, cum au fost la alegerile din iunie, generate mai ales de unii primari din Capitală: i-au lăsat pe președinții de secții zile în șir în fața Birourilor Electorale de circumscripție pentru a finaliza predarea voturilor. Prin aceste noi decizii, ne asigurăm ca așa ceva nu se mai poate întâmpla!”, a declarat Marcel Ciolacu în ședința de guvern.
Primele alegerile prezidențiale se vor ține în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în 8 decembrie. Alegerile parlamentare au fost setate în data de 1 decembrie.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri seară, că ”orice este posibil”, întrebat dacă ar putea fi primul preşedinte al social-democraţilor care nu va candida la alegerile prezidenţiale.
Liderul PSD afirmă că nu şi-a propus să facă o strategie din a anunţa cât mai târziu dacă va candida sau nu în alegerile prezidenţiale.
”Nu este o strategie. Eu sunt un om simplu, nu e nicio tactică. Eu îmi respect colegii, suntem prieteni, nu mai este duşmănie la PSD (…) Avem un climat normal, avem idei diferite, avem dispute, dar suntem camarazi şi prietei”, a mai declarat Marcel Ciolacu, precizând că, dacă preşedintele partidului nu-şi respectă colegii, acest climat se dărâmă. În plus, Ciolacu a afirmat că, dacă va candida, va anunţa într-un cadru oficial acest lucru. ”Dacă voi decide să candidez şi dacă voi primi votul prietenilor mei, colegilor şi camarazilor mei atunci o să-mi asum şi acest lucru. Mai este până atunci – o săptămână-două. O să-mi anunţ într-un cadru oficial”, a mai declarat Marcel Ciolacu.