Săritoarea în lungime Florentina Iusco nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a admis joi parțial un apel al Agenției Mondiale Antidoping (WADA) și au suspendat-o pentru dopaj. Florentina Iusco a fost depistată pozitiv cu furosemid, un diuretic aflat pe lista interzisă a WADA, în cadrul unui control antidoping efectuat în afara competiției, în aprilie anul trecut.
Anterior, Agenția Națională Anti-Doping din România a sancționat-o cu o mustrare și fără a o suspenda din activitate, invocând că fapta s-a produs fără vreo vină sau neglijență din partea sportive. Cu toate acestea, după ce WADA a făcut apel la TAS, instanța sportivă a stabilit că sportiva din România nu a reușit să îndeplinească standardele pentru ca fapta să fie încadrată ca fiind „fără vină sau neglijență semnificativă”.
Prin urmare, TAS a stabilit că Florentina Iusco va fi suspendată din activitate timp de doi ani, iar perioada se calculează începând din 1 februarie 2024.
Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august. După suspendarea Florentinei Iuşco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegaţia României cu 106 sportivi.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, pentru Agerpres, că suspendarea pentru dopaj a atletei Florentina Iuşco, în urma unei decizii a Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care îi interzice acesteia participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, aduce o umbră de tristeţe.
„Absolut, aduce o umbră de tristeţe asupra evenimentului de azi (deschiderea Casei României la Paris, n. red.), dar nu ne putem abate de la regulament. Regulamentul este acelaşi pentru toată lumea indiferent de nume, cine încalcă regulile nu se suie în avionul pentru Jocurile Olimpice de la Paris”, a afirmat Mihai Covaliu, pentru Agerpres.
El a menţionat că instituţia pe care o conduce a fost înştiinţată oficial despre suspendarea primită de Iuşco.