Ucrainenii par nefericiți în țara noastră. O tânără a făcut un videoclip pe care l-a postat pe TikTok, în care nu pare deloc încântată de beneficiile oferite de statul român pentru poporul ucrainean.
Te-ar putea interesa și Autoritățile din Ucraina anunță că trei drone rusești au trecut granița cu România. Populația din Tulcea avertizată două zile la rând cu mesaje RO-Alert după bombardamentele Rusiei
În videoclipul postat pe TikTok, tânăra a evidențiat patru aspecte principale pe care le consideră dezavantaje.
Primul dintre acestea este sistemul medical din România, pe care l-a văzut ca fiind mai puțin accesibil comparativ cu cel din Ucraina.
Tânăra a observat că, în Ucraina, este mai simplu și rapid să faci o programare la medic, chiar și prin intermediul internetului.
„Bună! Sunt ucraineancă și vreau să vă povestesc care sunt dezavantajele, din punctul meu de vedere, a României față de Ucraina. Pe primul loc se află medicina. La noi este mult mai ușor și mai repede să faci o programare la medic. Poți să faci o programare chiar și online prin aplicație”.
Al doilea dezavantaj menționat de ucraineancă se referă la absența bomboanelor de ciocolată de calitate și la insuficiența deserturilor delicioase în cafenele, comparativ cu Ucraina, unde aceste produse sunt, în viziunea ei, mult mai gustoase.
„Deserturi și dulciuri. Nu există în România bomboane cu ciocolată delicioase iar deserturile din cafenea nu sunt gustoase, chiar dacă arată foarte bine”.
Un alt aspect de care se plânge tânăra este industria frumuseții. Din punctul ei de vedere, serviciile din această industrie sunt mult mai dezvoltate în țara ei de origine, în comparație cu România.
„Sfera frumuseții. La noi, sfera înfrumusețării este mult mai modernă și mult mai bine dezvoltată”, spune tânăra.
La sfârșitul videoclipului, aceasta spune că prețurile sunt mai ridicate în țara noastră, ceea ce constituie un alt dezavantaj major pentru ea.
„Și ultimul dezavantaj. În România totul este mai scump”, a exclamat ucraineanca.
Ca orice videoclip controversat, postarea fetei a avut parte de comentarii diverse, de la aprobări la critică severă.
Unii au observat variațiile de prețuri și au propus că, în România, deși costurile sunt mai mari, salariile sunt de asemenea mai consistente.
Pe de altă parte, alții au subliniat că aceste aspecte sunt subiective și depind de preferințele individuale, iar alții au preferat să o trimită înapoi în țara de origine, atâta timp cât își arată nemulțumirea.
„Du-te înapoi în Ucraina atunci, nu mai sta in România, înapoi de unde ai venit”, a scris cineva.
„În România mai nou totul e mai scump. O parte din taxele plătite se duc către voi. Nu o zic ca o răutate, dar majoritatea oamenilor o duc greu”, a spus altcineva.
„Este totul în România, tot ce-ți dorești, doar ca trebuie sa plătești. Am dreptate?”, a fost un alt comentariu.
„Sigur nu ai intrat în cafenele și cofetăriile care au dulciuri bune”, a zis cineva.
„Mai scump, dar și salariile sunt mult mai mari”, a fost o altă părere.
„Și ce mai cauți aici? Nu te oprește nimeni să pleci. Ce-aștepți?”, a scris un altul.