Cu toţi avem pe masă zilnic legume şi fructe pe care le consumăm fie în stare crudă, fie gătite într-un fel sau altul. Deşi această categorie de alimente este considerată cea mai sănătoasă, lucrurile stau puţin altfel dacă fructele şi legumele nu sunt culese din propria livadă sau grădină.
Un studiu recent desfăşurat în Statele Unite a indicat prezenţa unor substanţe deosebit de toxice în pesticide, cu care, ulterior, sunt tratate fructele şi legumele.
Substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS), cunoscute drept „poluanți eterni”, sunt utilizate din ce în ce mai frecvent în pesticide în Statele Unite, potrivit AFP. Această tendință contribuie la răspândirea în mediu a acestor elemente toxice, care sunt extrem de dăunătoare pentru sănătate. Acumularea treptată a PFAS în timp le face aproape indistructibile, iar în cele din urmă ajung în corpul uman.
Deși autoritățile au restricționat sau interzis treptat utilizarea PFAS în numeroase obiecte și produse, substanțele utilizate în agricultură nu sunt vizate de aceste reglementări în Statele Unite.
Un studiu publicat miercuri în revista Environmental Health Perspectives solicită includerea PFAS în reglementările existente pentru a controla mai eficient utilizarea acestora.
„Cu cât le căutăm mai mult, cu atât găsim mai multe”, a declarat Alexis Temkin, coautor al studiului și toxicolog la Environmental Working Group.
O expunere ridicată la PFAS are consecinţe extrem de grave asupra sănătăţii. Mai exact, poate slăbi sistemul imunitar, reduce fertilitatea, determina tulburări hormonale, poate provoca probleme hepatice şi, de asemenea, poate creşte riscul de cancer.
Rezultatele studiului arată că 14% dintre toate ingredientele active din pesticidele utilizate în SUA sunt PFAS, inclusiv aproape o treime dintre ingredientele active autorizate în ultimii zece ani. De asemenea, opt substanțe autorizate ca adjuvanți sunt PFAS, printre care și teflonul.