Spre deosebire de București sau Cluj-Napoca, unde prețurile depășesc bugetul oricărui om obișnuit, în acest oraș din țară sumele sunt chiar decente.
Și agenții imobiliari au constatat că e o surpriză frumoasă prețul cu care se vând apartamentele acolo. E vorba despre Iași, un oraș cu o istorie și o cultură incredibile, care atrage tot mai mulți turiști anual.
Potrivit unor statistici obținute de SVN România, cele mai multe apartamente s-au vândut anul acesta în București, Ilfov, Iași, Timiș, Cluj, Brașov și Constanța. În capitala Moldovei s-au vândut cu 70% mai multe locuințe față de aceeași perioadă a anului trecut.
O cumpărătoare care și-a găsit apartament într-un cartier-satelit din Iași și s-a declarat foarte mulțumită de investiția ei.
”Am dat cam 60.000, plus 6.000 locul de parcare. Puţin, la ce preţuri sunt în acest moment. Se extinde Iaşiul şi avem multe zone care sunt aglomerate şi fiecare îşi caută în funcţie de priorităţi”, a explicat Elena pentru Observator.
Un apartament de două camere într-un bloc finalizat și mobilat complet costă aproape 80.000 de euro. Tot în zonă, un apartament tot cu două camere într-un bloc care va fi finalizat la sfârșit de an, costă aproape 68.000 de euro, în timp ce un apartament cu o cameră e 47.000 de euro.
Ce preț are un apartament cu trei camere în Iași
Românii ar trebui să scoată din cont 90.000 de euro pentru un apartament cu trei camere, plus încă 4.000 de euro pentru locul de parcare. ”Am dat cam 60.000, plus 6.000 locul de parcare. Puţin, la ce preţuri sunt în acest moment. Se extinde Iaşiul şi avem multe zone care sunt aglomerate şi fiecare îşi caută în funcţie de priorităţi”, a spus o româncă.
Mulți cumpărători de apartamente din Iași le închiriază ca să-și asigure venitul lunar. ”Anul trecut, pe sectorul de case, nu exista un prea mare interes, însă, din 2024, observăm un inters ridicat pe acest segment. 09.55 În special vara vin pentru achiziţii. Cumpără imobile pentru investiţii le închiriază. Este o creştere de la începutul anului, dar şi o creştere a preţurilor”, a detaliat Dana Turcu, agent.