Începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Zilele în care este dezlegare la pește, ulei și vin

Postul Adormirii Maicii Domnului începe joi, 1 august 2024 și ține două săptămâni, până pe 15 august.
Filip Stan
29 iul. 2024, 17:14
Începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Zilele în care este dezlegare la pește, ulei și vin

A mai rămas puțin timp până la postul Adormirii Maicii Domnului, iar creștinii se pregătesc pentru această perioadă de smerenie. Astfel, 31 iulie este ultima zi în care se pot mânca alimente de frupt, înainte de începerea postului.

Tradițiile postului Adormirii Maicii Domnului

Miercuri, 31 iulie, este ultima zi în care se poate mânca de dulce, pe 1 august, urmând să înceapă postul. Potrivit tradițiilor străvechi, în ziua dinainte de începerea postului, creștinii fac o masă festivă la care se adună întreaga familie. În Bărăgan, un obicei vechi spune că de Lasatul Secului trebuie strânse oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar ziua următoare se aruncă afară, spre răsărit.

În zona Ardealului, la lăsatul serii, pe dealuri se aprind focuri, crezându-se că acest lucru purifică totul în jur și alungă spiritele rele. Ritualul asigură perpetuarea renașterii la viață. De asemenea, în Muntenia, nurorile gătesc plăcinte cu brânză dulce și stafide, pe care le oferă soacrelor. Astfel, relațiile rămân dulci și în perioada de post.

Cum se ține post. Care sunt alimentele care se consumă

În postul din luna august, este ajunare luni, miercuri și vineri, până la aproximativ ora 15:00, când creștinii consumă mâncare uscată.

Marți și joi se mănâncă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbătă și duminică este dezlegare la untdelemn și vin. Pe data de 6 august, când este Schimbarea la Față, este dezlegare la pește.

  • joi, 1 august: Scoaterea Sfintei Cruci – dezlegare la ulei și vin;
  • sâmbătă, 3 august: Sfinții Isachie, Dalmat și Faust – dezlegare la ulei și vin;
  • duminică, 4 august: Sfinții șapte tineri din Efes – dezlegare la ulei și vin;
  • marți, 6 august: Schimbarea la față a Domnului – dezlegare la pește;
  • sâmbătă, 10 august: Sfântul Lavretie – dezlegare la ulei și vin;
  • duminică, 11 august: Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului – dezlegare la ulei și vin.

Citește și: De ce ţine post Denise Rifai: „Înţelegi cum e să nu ai apă, să nu ai mâncare. Apreciezi altfel tot. Postul îţi dă foarte multă putere.”

În trecut, în dimineața zilei de Sfânta Maria, femeile mergeau la biserică și împărțeau struguri, prune, faguri de miere. Totodată, bărbații schimbau pălăria cu căciula, iar cei care erau văzuți cu pălărie după data de 15 august erau ironizați.

Citește și: Ardei umpluți de vară. Rețeta simplă a măicuțelor de la Mănăstirea Prislop pentru zilele de post

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Ce să pui în făină când faci șnițele ca să iasă gustoase și pufoase. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
Capital.ro
Maghiarii ne dau lecții. Au făcut anunțul chiar în România. Umilința e prea mare
Playtech.ro
Pensia incredibilă pe care o primește Traian Băsescu. Fostul președinte al României încasează mai puțini bani decât ar fi crezut românii
DailyBusiness
CREȘTE prețul apei calde cu 50%. Cum motivează autoritățile decizia
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Capital.ro
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Pagina de internet a Băncii Centrale a Rusiei blocată de un atac cibernetic ucrainean
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!