Prima reacţie a lui Alfred Bulai după acuzaţiile de abuzuri sexuale venite din partea mai multor studente ale sale. Șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a relatat site-ul snoop.ro. Alfred Bulai a transmis că mai întâi își va prezenta punctul de vedere în fața Comisiei de etică din SNSPA.
„O să am detalii și poziții clare doar după ce prezint poziția mea în Comisia de etică din SNSPA. Vă rog să mă înțelegeți că trebuie să ofer toate lămuririle mai întâi colegilor din Comisia de Etică”, a spus Alfred Bulai pentru Libertatea. De asemenea, acesta şi-a depus cererea de pensionare.
Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative(SNSPA), în vârstă de 61 de ani, este acuzat de mai multe foste studente de abuzuri sexuale. Profesorul le-ar fi cerut tinerelor să se dezbrace în fața lui, folosind o locație potrivită pentru a le ademeni pe acestea. Întâmplările au avut loc în perioada în care studentele făceau practică, chiar în camera în care profesorul era cazat. El le chema în încăpere pentru a le oferi feedback academic. Nu mai puțin de 18 foste studente care nu se cunosc între ele au povestit abuzuri identice, potrivit investigației Snoop.
Potrivit afirmațiilor lui Bulai către studentele sale, fetele trebuie să fie „sexicioase”, să aibă curaj „să-și expună corpul”. Și în momente cheie, când sunt doar ei, în taberele de vară, le provoacă. „Dacă îți zic să te dezbraci, te dezbraci?”, „Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine”, se aude profesorul pe o înregistrare ajunsă în posesia snoop.ro. Conform mărturisirilor făcute de fete, Bulai le pipăia și săruta pe studente, iar cu unele dintre ele a ajuns chiar să întrețină relații intime. Profesorul le manipula și le inducea sentimentul că ele sunt vinovate pentru ce se întâmplă.
„Luni, 29 iulie 2024, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzaţiile de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigaţii jurnalistice publicate recent. SNSPA are o toleranţă zero pentru orice formă de hărţuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil şi dăunător mediului academic, punând în pericol siguranţa şi bunăstarea studenţilor noştri”, transmite SNSPA.