Mihai Popovici, tatăl campionului olimpic David Popovici, a vorbit despre secretul din spatele succesului fiului său. În trecut, acesta a dezvăluit că dinainte să se nască David, a hotărât să îl îndrume spre acest sport. El spune că doar copiii ghidați și susținuți de părinți ajung să facă sport, pentru că un copil mic nu are această inițiativă la o vârstă fragedă.
Mihai Popovici a dezvăluit că e la fost cel care a aes ca David să facă înot, încă dinainte să se nască. Asta, pentru că și-a dat seama că acest sport îl va ajuta să se mențină sănătos, dar nu s-a gândit nicio clipă că fiul său va ajunge pe culmile succesului.
„Cred că eu l-am ales. Și l-am ales cu mult timp înainte să apară David. L-am ales văzând un bărbat pe stradă, cu puțin timp înainte să se nască fratele lui David, care e cu opt ani mai mare. Omul respectiv arăta foarte bine din punct de vedere fizic. L-am întrebat ce sport practică, tocmai în idea de a direcționa copilul sau copiii pe care urma să-i avem. Mi-a spus că înot. Mulțumesc frumos, și am reținut. Și apoi sportul ăsta a venit natural pentru copiii noștri. Iar David a progresat de maniera pe care o știm cu toții. ” , a spus acesta, într-un interviu pentru Sport în România.
Tatăl campionului olimpic a spus, de asemenea, că înotul este unul dintre sporturile care îți poate salva viața, având imunitate și fizic în formă. Totodată, acesta a venit cu un sfat pentru părinții din România.
„Dacă mă gândesc acum, primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune.
Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. «Cum a fost astăzi antrenamentul?», «Ce ai făcut, al câtelea ai fost?», «Ce a făcut X?», «Ți-am spus să fii atent la Y» și așa mai departe. «Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit». «Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!» Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani.
Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune”, a spus Mihai Popovici, tatăl campionului olimpic la înot la 200 de metri liber.
Citește și: Paris 2024. Hai România! David Popovici, în semifinale şi în proba de 100 m, şi-a câştigat seria!