Aterizare forţată a unui avion cu 150 de pasageri pe Aeroportul Otopeni: „A fost haos foarte mare, oamenii erau panicaţi”

Un avion care a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Paris a fost nevoit să se întoarcă pe pistă și să aterizeze forțat miercuri seară, după ce la câteva minute de la decolare, piloții aeronavei au declarat urgență imediată din cauza unor probleme tehnice la motor. Incidentul a generat panică la bordul aeronavei care transporta peste 150 de pasageri.
Mircea Filipescu
01 aug. 2024, 09:38
Aterizare forţată a unui avion cu 150 de pasageri pe Aeroportul Otopeni:

Potrivit Boarding Pass, avionul a decolat de pe Aeroportul Otopeni, însă la scurt timp după decolare, echipajul a raportat probleme tehnice severe. Piloții au fost nevoiți să ia decizia dificilă de a se întoarce pe aeroportul de origine, prioritatea lor fiind siguranța pasagerilor și a echipajului.

„Decizia aterizării de urgență a fost luată după apariția unei probleme tehnice, potrivit primelor informații. Piloții au survolat mai multe minute în aer pentru a pierde combustibil. Pe aeroport a fost declanșată procedura de urgență, iar aeronava a fost așteptată de ambulanțe și mașini de pompieri,” a declarat Teo Postelnicu, reprezentant al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Atmosfera la bordul avionului a fost una de tensiune și teamă. „A fost haos foarte mare, ne-am speriat, oamenii erau panicați, nu ne-au dat detalii poate ca să nu ne panicăm,” a mărturisit un pasager. Echipajul a încercat să calmeze pasagerii, dar incertitudinea și lipsa de informații au contribuit la starea de anxietate generală.

Citeşte şi: Soția fugarului Cristian Rizea aruncă bomba! Mircea Geoană, vacanțe opulente și funcții cumpărate cu banii milionarilor penali: „Ne-a cerut bani pentru candidatură, voia în club la Monaco, îi plăcea. Lui Cristian i se promiteau funcții înalte”

Pentru a asigura o aterizare în condiții de siguranță, piloții au fost nevoiți să survoleze zona timp de aproximativ 50 de minute pentru a consuma o parte din combustibil, reducând astfel riscul unui incident major la aterizare. În acest timp, pe aeroportul Henri Coandă au fost activate procedurile de urgență, iar echipele de intervenție, inclusiv ambulanțe și mașini de pompieri, au fost pregătite pentru a interveni în caz de necesitate.

După mai bine de o oră de la decolare, avionul a aterizat în siguranță pe aeroportul Henri Coandă, fără incidente suplimentare. Pasagerii au fost evacuați în ordine, iar echipajul a fost felicitat pentru profesionalismul și calmul de care a dat dovadă într-o situație critică.

Citeşte şi: Tichete de activităţi casnice 2024. Cum poţi încasa 10.000 de lei de la stat, îţi trebuie doar o adresă de mail

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
SUA și România au bătut palma. Ce prevede acordul secret
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Anunț pentru toți șoferii de la RAR. Informații despre siguranța mașinii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți