Zeci de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii în memoria victimelor Mineriadei din 1990

Câteva zeci de oameni s-au adunat, joi după-amiază, în Piaţa Universităţii din Capitală, la monumentul dedicat lui Cristian Paţurcă, unde au aprins lumânări, au depus flori şi o coroană şi au pus muzică, în memoria victimelor Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990.
Romania TV
13 iun. 2013, 16:16
Zeci de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii în memoria victimelor Mineriadei din 1990

Iniţiativa a aparţinut, ca în fiecare an, Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, însă la eveniment au fost reprezentate şi alte organizaţii din societatea civilă, majoritatea celor care au venit la „Kilometrul 0” fiind persoane trecute de 45-50 de ani, scrie Mediafax.

Membri ai Asociaţiei Victimelor Mineriadelor au desfăşurat pe treptele de la Teatrul Naţional pancarte cu mesajele „Jos comunismul!”, „Iliescu arestat”, „Cerem redeschiderea dosarului represiunii din iunie 1990 – Genocid” şi „Nu uita 13 – 15 iunie 1990”. Ei au amplasat şi un punct de „strângere semnături pentru arestarea infractorului Ion Iliescu”, unde, sub o copertină, stăteau la o masă trei persoane, cu nişte covrigi în faţă, dar fără vizitatori.

La monumentul lui Cristian Paţurcă au fost aprinse lumânări şi depuse un buchet mare de gladiole albe şi o coroană, pe a cărei panglică scria „Glorie eternă eroilor neamului”. Dintr-un difuzor de mari dimensiuni răsunau cântece amintind de Piaţa Universităţii 1990.

„În fiecare an, de 13 – 15 iunie, îmi vine să plâng”, a spus o femeie venită la comemorare.

O alta a mărturisit că nu-l poate ierta pe Ion Iliescu pentru cele întâmplate în iunie 1990. „N-am să uit niciodată. Eram studentă pe vremea aia, stăteau minerii la ASE în poartă să ne legitimeze. N-am să-l iert niciodată pe Iliescu. Cum să pui români să bată români, cum să faci aşa ceva? Ajunseseră să bată fete pe stradă, fete. Ce-a putut să li se spună nu pot să-mi dau seama”, a continuat Ana, în vârstă de 49 de ani.

Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş, a spus că, timp de 23 de ani, nu a existat voinţă politică pentru finalizarea dosarului Mineriadei. „Faptul că decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului îl menţionează pe Ion Iliescu de opt ori drept principalul vinovat ne îndreptăţeşte să credem că acest dosar trebuie închis”, a adăugat Mărieş.

După aproximativ 30 de minute, oamenii adunaţi pentru comemorare au început să se împrăştie, în piaţă rămânând doare câteva persoane şi difuzorul din care continua să se audă muzică.

Mineriada din iunie 1990 este numele sub care sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 13 – 15 iunie 1990 în Bucureşti, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. Acesta evenimente s-au soldat cu şase morţi şi 746 de răniţi, conform datelor oficiale.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Șase zodii sunt binecuvântate cu noroc începând cu 20 ianuarie. Vine cea mai fericită perioadă a vieții lor, bunăstare pentru Tauri și Fecioare
Capital.ro
Călin Georgescu, OUT! Nu poate candida din nou. Vine ordin de la CCR
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Coșmarul unei programări pentru un control cardiologic. Piedicile de care s-a lovit un nepot când a vrut să-și ducă bunica la medic
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Cel mai bizar război din lume. Cu cine a vrut să lupte dictatorul dement
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
TikTok a fost interzis oficial în SUA! Ce au pățit utilizatorii când au încercat să acceseze platforma
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Anunț despre turul 2 al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Victor Ponta lasă deschisă posibilitatea unei candidaturi la prezidențiale
MediaFlux
Leguma aflată la mare căutare în rândul românilor. Costă doar 4 lei kilogramul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă