Băieţelul de şase ani a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde fusese adus în urmă cu patru zile, scrie Mediafax.
„Starea de sănătate a copilului este una bună, astfel încât s-a putut face externarea sa. Evident, băieţelul nu a mai revenit în apartamentul de unde a fost aruncat, ci a fost dat în îngrijire unui unchi, care prezintă garanţii morale. De altfel, bărbatul şi-a exprimat dorinţa a prelua copilul în familia lărgită, însă, aşa cum prevede legea, trebuie făcută şi ancheta socială de rigoare”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău, Alina Iftode.
În ceea ce o priveşte pe mama copilului, femeia se află în continuare internată în Secţia de Psihiatrie a SJU Bacău.
Procurorii băcăuani fac o anchetă penală în cazul mamei băieţelului, urmând ca femeia, în vârstă de 41 de ani, să fie expertizată psihiatric pentru a stabili dacă a avut discernământ atunci când şi-a aruncat fiul de la etaj.
Copilul de şase ani, din municipiul Bacău, a ajuns la spital, duminică, cu traumatisme, după ce a fost aruncat de la etajul al doilea de către mama sa, cunoscută cu afecţiuni psihice.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău a declanşat o anchetă în acest caz.
Din primele informaţii oferite de către reprezentanţii instituţiei, mama copilului a recurs la gestul extrem de a-şi arunca fiul pe geamul locuinţei în semn de răzbunare faţă de mama sa, care o încuiase pe femeie în casă pentru a putea merge la un magazin din zonă.
De altfel, mama băieţelului fusese externată din Secţia de Psihiatrie cu trei zile înainte de a-şi arunca copilul de la etaj.