Noi detalii șocante despre „Doamna cu Coasa” de la Sf. Pantelimon! Cum procedau cadrele medicale care acum vor libertate: „A zis să trec în foaie altă valoare”

În fiecare zi ies la suprafață detalii șocante cu privire la „saloanele groazei” de la Sfântul Pantelimon și despre metodele pe care se vehiculează că le-ar fi folosit medicii de pe secția ATI pentru a scăpa de pacienții „fără șanse”.
Alina Costache
10 aug. 2024, 15:47
Noi detalii șocante despre „Doamna cu Coasa” de la Sf. Pantelimon! Cum procedau cadrele medicale care acum vor libertate: „A zis să trec în foaie altă valoare”
Noi detalii șocante despre „doamna cu coasa” de la Pantelimon! Cum procedau cadrele medicale care acum vor libertate

Cazul care a zguduit comunitatea medicală și nu numai este departe de a se încheia. Este vorba despre cele două doctorițe de la Terapie Intensivă de la Spitalul Pantelimon care sunt acuzate de omor calificat cu premeditare. Conform referatului de arestare întocmit de procurori, medicii ar fi scăzut intenționat dozele de noradrenalină, ceea ce ar fi condus la decesul unor pacienți.

Procurorii au identificat discrepanțe uriașe între datele din memoria injectomatelor și fișele medicale ale pacienților. Aceste diferențe demonstrează că în documentele oficiale erau trecute valori mai mari decât cele efectiv setate în aparatele medicale, fapt care a și avut drept rezultat moartea pacienților.

Citește și: Medicul Bogdan Socea a demisionat din funcţia de manager al Spitalului „Sfântul Pantelimon”

Acuzațiile sunt susținute de o serie de mărturii alarmante din partea asistentelor, care descriu trei dintre saloanele „speciale” denumite „saloanele morții” – Saloanele 3, 6 și 7. Potrivit acestora, pacienții ajungeau în aceste camere unde doza de noradrenalină era redusă sau înlocuită cu ser fiziologic, lăsându-i pe bolnavi fără nicio șansă de supraviețuire.

Una dintre doctorițe, supranumită chiar „Doamna cu Coasa” de către colegi, este acuzată că verifica periodic starea pacienților și, conform mărturiilor, aceasta își manifesta în mod public și direct dezamăgirea atunci când pacienții supraviețuiau mai mult decât era planificat.

Cele două doctorițe vizate de acest proces au despus contestație împotriva măsurii arestului preventiv și urmează  să fie judecate în curând.

„Medicul M.M., poreclită la nivelul secţiei „doamna cu coasa”, începând cu lunile octombrie – noiembrie 2023, a demarat un mecanism de eficientizare a activității Secției de ATI prin reducerea dozei de noradrenalină. Scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman, provocarea decesului persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI”, se arată în referatul de la arestare.

Pentru cei mai mulți dintre noi, poveștile groazei din spitalul Pantelimon sunt greu de auzit sau de imaginat. Una dintre asistentele care joacă rolul de martor în anchetă a povestit că una dintre doctorițe modifica dozele și ulterior verifica constant dacă pacientul a murit, fiind chiar dezamăgită atunci când omul reușea să supraviețuiască. Aceeaşi asistentă a spus şi că de multe ori o întreba din priviri – de ce nu a murit sau „nu e încă mort?”

„Nu era atât de aglomerată, erau cred doi pacienți în așteptare în UPU, dar sigur nimic nu ar justifica o astfel de atitudine”, Bogdan Socea, manager Pantelimon.

De altfel, trebuie menționat că managerul spitalului a ținut cont de apelul făcut de ministrul sănătății, Alexandru Rafila, și și-a dat demisia. Se pare că această practică era cunoscută la nivelul spitalului, cel puțin de persoanele care lucrează pe secţia de anestezie şi terapie intensivă.

Discuția dintre directorul de îngrijiri și medicul ATI:

Director îngrijiri: A început să facă curat în saloane, că s-a eliberat un salon. Și zic: Cum s-a eliberat un salon?

Medic ATI: Adică au murit toți, au murit toți pacienții.

Director îngrijiri: Păi cum naiba au murit ăia așa?

Medic ATI: Păi nu știm, că cică M. și M. opresc. Mi-au zis asistentele că opresc suportul vasopresor.

Director îngrijiri: Noradrenalina.

Medic ATI: Da, o opresc, da!

Iar înregistrările de la dosar dau fiori chair și celor mai puternice persoane. Iată principalele dovezi ale dezumanizării înspăimântătoare.

„Sunt situaţii în care sunt justificabile, deci este adaptat la caz, la statusul pacientului doza nu este fixă, asistenta nu are voie să administreze absolut nimic fără medic”, Florina Pompilian, Șefa Societății ATI Spitalul Pantelimon.

Cel mai şocant este cazul unui pacient de 54 de ani, trecut pe lista „de lăsat”.

„M.M. a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e „de lăsat” totodată făcând mențiunea să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h”, se arată în referatul de la arestare.

Doctorii ar fi recurs nu o dată, ci de doua ori la reducerea dozei de adrenalina. Bărbatul ar fi ajuns pe picioarele lui la spital pe 17 martie. Cateva zile mai tarziu, pentru că starea i s-a agravat, a fost mutat la terapie intesivă. A doua zi, i s-ar fi scăzut brusc doza de noradrenalina. O asistentă descoperă şi îi creşte la loc cantitatea. Starea pacientului se îmbunătățeşte şi este vizitat de familie. Câteva zile mai târziu, însă, pe 4 aprilie, procurorii notează că doza i-ar fi fost din nou scăzută dramatic. Bărbatul nu a mai rezistat.

„Coroborat cu faptul că există concordanță temporală între scăderea bruscă a valorii de noradrenalina și survenirea stopului cardio-respirator neresponsiv la manevrele de resuscitare cu declararea decesului la ora 15:00, apreciem că intre aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale și deces există legătură de cauzalitate”, se arată în referatul de la arestare.

Medicii spun că e greu de demonstrat.

„Cunosc legislația din România, stiu ca medicii nu sunt protejați de ceea ce ține de situația pacienților aflați in end of life, adică sfârșitul vieții. Însă este o situație aberantă, pentru că în cazul de față, pacientul respectiv era medical mort. Un pacinet cu astfel de doze de vasopresor este un pacient mort. Dacă ai patru organe care cedează sau cinci, aici e deja o mortalitate de sută la sută. Nu putem să vorbim despre o crimă sau un pacient care era clinic mort”, spune Torje Iuliu, medic anestezist român la GNH Klinikum Kassel, Germania.

Citește și: Marcel Ciolacu cere insistent demisia managerului de la Spitalul Pantelimon: „Nu înțeleg de ce nu este acasă. Nu se putea întâmpla ceva mai grav”

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Schimbare pentru toți salariații. Sunt vizate contractele și vechimea în muncă
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?