Ortodoxe: Sfinţii Fotie şi Anichit
Greco-catolice: Sf. m. Fotie și Anicet
Romano-catolice: Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug.
Sfinții Fotie și Anichit au trăit în vremea prigoanei creştinilor, când pe tron se afla împăratul Dioclețian. Anichit, unul din demnitarii cetății Nicomidia, şi-a mărturisit credinţa în Hristos în momentul în care a început persecuţia creştinilor.
Drept pedeapsă, i s-a tăiat limba, dar el nu a rămas lipsit de grai şi i-a spus împăratului că s-a făcut de ruşine şi că zeii lui sunt de nimic. Furios, împăratul a poruncit să fie decapitat. Însă călăul, în loc să-l omoare pe Anichit, din greşeală s-a lovit pe sine și a murit.
Fotie și Anichit au fost supuşi la chinuri cumplite, apoi aruncaţi în temniță timp de trei ani. Au fost aruncați în foc, iar mulți creștini i-au urmat în suferință, intrând și ei în foc. Din flăcări, însă, toţi înălţau cântări de laudă către Dumnezeu, până când au trecut la cele veşnice, potrivit crestinortodox.ro
Sfinții Anichit și Fotie sunt invocați la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei.
Răbdând durerile trupului, prealăudaților, cu preaputernica credință a cugetului, cu bucurie v-ați mutat la viața cea fără de durere, rugându-vă pururea pentru noi.
Cu Dumnezeieștile arme ale credinței îngrădindu-te, Sfinte Anichit, vitejește ai mers spre împletirea vrăjmașilor celor fără de trup; și cu puterea cea Dumnezeiască, ai prăpădit taberele acestora.
Luminându-te de Dumnezeiască înțelegere, ai rușinat bârfirea ritorilor și mintea cea neiscusită a elinilor; și pe tine cu totul te-ai dat spre pătimire, Mărite Mucenice Anichit.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Fecioară și mai înainte de naștere și după naștere cu adevărat te-ai arătat, Preacurată. Căci, mai presus de cuvânt, ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce a încununat pe sfinții mucenici care au pătimit.
Citeste si Rugăciune către Sf Anton de mare ajutor la examene. Îţi luminează mintea şi îţi dă încredere de sine