Şeful BCCO Braşov, Gabriel Florescu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că au fost identificaţi doi fraţi de 26 şi 35 ani, care deţineau la locuinţa lor din municipiul Braşov ciuperci halucinogene şi plante de cannabis sub formă de cultură, o parte dintre acestea fiind pregătite pentru vânzare.
Poliţiştii au făcut o percheziţie la apartamentul acestora, unde au găsit, într-un cort amenajat într-o cameră prevăzut cu instalaţii aferente creşterii plantelor, 36 plante cannabis cultivate în ghivece, fragmente vegetale uscate, mai multe borcane cu spori de ciuperci fixaţi în pământ, o caserolă cu seminţe vegetale şi ciuperci aflate la crescut.
De asemenea, poliţiştii şi procurorii au mai ridicat din locuinţa fraţilor două kilograme de substanţă importată din Olanda, denumită DMT, un drog de mare risc, asemănător ca efect LSD, care se poate folosi atât sub formă de ţigaretă, cât şi injectabil, şi care în timp produce afecţiuni grave ale psihicului, potrivit şefului DIICOT Braşov, procuror Cătălin Borcoman.
În urma percheziţiei, anchetatorii au mai ridicat un laptop şi un hard disk, două cărţi cu instrucţiuni de cultivare a cannabisului, şase telefoane mobile şi suma de 230 lei. Cei doi aveau clienţi dintr-un cerc restrâns şi doar pe bază de recomandare şi rareori foloseau telefoanele mobile pentru convorbiri care aveau legătură cu activitatea lor.
Vecinii spun că ştiau că cei doi fraţi cultivă canabis pentru că din locuinţa lor se simţea un miros puternic al acestei plante, însă s-au temut să anunţe poliţia, potrivit sursei citate.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de cultivare, deţinere, oferirea şi punerea în vânzare, vânzarea de droguri de risc şi mare risc fără drept, introducerea în ţară de droguri de mare risc, respectiv cultivarea şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc fără drept.