O mie de oameni de la Oltchim au plecat acasă fără salariile achitate la zi pe ultimile trei luni. Tocmai de aceea astăzi au luat cu asalt ITM-ul pentru a depune plângeri împotriva patronatului. Societatea ar fi trebuit să achite fiecărei persoane salariile restante şi tichetele de masă pe trei luni, dar şi prima pentru concediul de odihnă. Aproximativ 6000 de lei pentru fiecare disponibilizat.
„În 19 august trebuie să ne prezentăm la şomaj, dar până atunci din ce trăim? Avem rate, ce facem 2 luni de zile?”, a spus o fostă angajată Oltchim. Alţi muncitori s-au trezit că nu sunt nici angajaţi, nici disponibilizaţi. „La mine nu a sosit decizia. Practic, ar trebui să fiu angajat. În schimb, azi dimineaţă când am vrut să intru in fabrică mi-a fost blocată cartela. Să mi se comunice situaţia în care mă aflu: sunt disponibilizat, angajat, ce sunt că nu mai sunt nimic?”, a spus unul dintre salariaţi.
În urma sesizărilor, inspectorii de muncă vor demara controale la Oltchim. SINCRON LIVIA DRUGAN – inspector şef adjunct ITM Vâlcea. „În urma controlului sunt dispuse măsuri. Nerealizarea măsurilor se sancţionează cu amendă contravenţională între 5.000 şi 10.000 de lei. Nerespectarea acestor termene pot determina plata daune-interese, stabilite de către instanţă”, a declarat Livia Drugan, inspector-şef adjunct la ITM Vâlcea.
Muncitorii acuză că în timp ce ei erau disponibilizaţi, la combinat se făceau angajări, dar la birouri.