Vedeta, care, potrivit fiului ei, Nick Cassavetes, suferea de Alzheimer de cinci ani, s-a stins din viaţă la domiciliul său din Indian Wells, California, potrivit site-ului american de specialitate TMZ.
Rowlands spunea despre soţul ei că a creat pentru ea „cele mai frumoase roluri la care o actriţă poate visa”, de la o „call-girl” în „Faces” (1968) până la o gospodină aflată în pragul nebuniei în „A Woman Under the Influence” (1974).
A lucra cu cineva care refuza dictatele marilor studiouri hollywoodiene era „foarte palpitant deoarece întreaga responsabilitate a rolului cădea pe umerii tăi”, povestea actriţa.
Cinematografia le-a consumat cei 35 de ani de căsnicie, cu filmări deseori realizate acasă, pentru economie – alături de actori ca Peter Falk, Ben Gazzara sau Seymour Cassel – în timp ce Gena pregătea spaghete pentru toţi printre rotocoale de fum şi aburi de whisky.
Cei trei copii ai cuplului nu au scăpat nici ei de „virusul” filmului: Nick, Xan (Alexandra) şi Zoe sunt toţi actori şi regizori.
John Cassavetes a ridicat la rang de artă talentele muzei sale, frumuseţea ei tulburătoare şi vocea sa răguşită de fumătoare, fără a ezita să folosească elemente din viaţa lor privată.
Gena, la rândul ei, s-a identificat întotdeauna cu personajele sale înainte de prima scenă: „Cu toţii (avem) în noi un pic din fiecare. A juca este pur şi simplu a deschide o uşă”, spunea ea.
O singură dată Rowlands a refuzat un rol oferit de Cassavetes: cel al lui Mabel din „A Woman Under the Influence”, iniţial conceput pentru teatru, pe care îl găsea „prea intens emoţional pentru a fi jucat în fiecare seară”. El a rescris rolul pentru cinema, iar Mabel i-a adus Genei un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă (1975).
Cunoscută în special pentru filmul „The Notebook” (2004), Rowlands a fost de două ori nominalizată la Oscar pentru rolurile din „Gloria” şi „A Woman Under the Influence”.
Copilăria Genei Rowlands, născută Virginia Cathryn Rowlands pe 19 iunie 1930 în Cambria (Wisconsin), într-o familie cu un tată bancher şi senator şi o mamă pictoriţă, o predispunea la o viaţă mai convenţională.
La 20 de ani însă, Gena, o fană declarată a lui Bette Davis, şi-a întrerupt studiile la Universitatea din Wisconsin pentru cursuri de artă dramatică la New York. Acolo şi-a început „adevărata viaţă” pe scenă („The Seven Year Itch” de George Axelrod) şi l-a cucerit pe tânărul şi frumosul actor John Cassavetes, cu care s-a căsătorit în 1954, la patru luni după ce l-a cunoscut.
Cei doi au format de atunci un cuplu legendar şi au colaborat la 10 filme. Gena Rowlands a jucat şi în filme ale fiului său, Nick Cassavetes, printre acestea numărându-se „She’s So Lovely” (1997) şi „Yellow” (2012).
Recăsătorită cu omul de afaceri Robert Forrest în 2012, ea a primit un Oscar pentru întreaga carieră în 2015, dată la care s-a retras.